Daca iubirea ar fi om...

… ar vorbi. Ar vorbi intr-una, cu un patos cu care nimeni nu a mai spus vreodata si ar arunca peste lume un potop nebun de cuvinte frumoase, nemaintalanite. Dar nu ar sti sa spuna de unde ai venit si cine te-a trimis. Nu ar sti sa-ti numere secolele pe care le-am pierdut in asteptarea ta. Nu ar sti sa-ti insire reprosurile si sa enumere veacurile de suferinta si gol imens in care nu ai fost. Si de ce ramane parjol si gol neputincios dupa ce pleci. De ce pleci totusi…
… s-ar casatori. Dar nu ar sti sa fie incetinita de ani, nu s-ar lasa prinsa in panza rutinii, nu ar putea sa fie zguduita de schimbare si strivita de timp si de oameni. Nu ar accepta sa faca jocul circumstantelor reci si neprietenoase. Nu ar putea sa curga printre juraminte molipsitoare si sa minta. Sa minta mai ales…
…ar face dragoste asa cum nu a mai facut nimeni niciodata. Dar nu ar sti sa se piarda printre trupuri obosite, nu s-ar lasa alergata de hormoni prin cearsafuri mototolite si straine, nu s-ar minti singura ca imbratisarea dintre carne si sange ar putea sa nasca mai mult decat dorinta si foame intre trupuri. Nu s-ar inchina fatarnic in fata unui altar de iubire si ar profana promisiunea facuta unui singur trup. Nu ar crede mincinos ca poti culege aceeasi dragoste de pe trupuri diferite. Poti oare?...
…ar cere de mancare. Ar duce la gura lingura cu otrava dulce, i-ar savura dulceata si aroma. Ar manca cu pofta toate dorintele de fericire, toate soaptele si promisiunile facute vreodata. Ar inghiti toate vorbele rele si distrugatoare care ajung sa o sufoce si sa o transforme din imensitate intr-o scanteie palida pe punctul de a fi stinsa. M-am intrebat intotdeauna ce se intampla cand iubirii o sa i se faca sete...
… ar plange. Ar plange cu lacrimi de sange asa cum nicio mama nu a plans la mormantul copilului sau. Dar nu ar sti ca omul cere o descatusare mai puternica decat cerul cand se rupe de stropii de ploaie. Nu ar intelege ca fiecare lacrima este o picatura de suferinta care se scurge din tine, in afara ta, in adancul sufletului care a provocat-o. Nu ar vedea ca picatura sarata vindeca dorul si face mai mic cercul imens al nemultumirilor.
...ar rade. Ar rade cu cel mai pur sentiment de copil ca atunci cand mi-a zambit in dimineata aceea ploioasa si mi-a spus “buna dimineata, soarele meu cel mai frumos”. Dar nu ar sti ca uneori zambesc sub ceruri pe care nu le-am mai vazut niciodata. Nu ar vedea ca uneori rad sub nasul unui moment scump si unic care nu mi-a mai fost dat sa-l mai traiesc niciodata. Vede ca este zambetul. Aude ca este rasul meu. Dar nu ar intelege ca uneori, dupa ce iubirea ti-a ras si ti-a plans in fata simultan, acelasi om nu mai poate fi niciodata el.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo