Scrisoare de la o femeie 'foarte rea'

In orice fel, verbal, fizic sau spiritual, oricum, numai sa vad suferinta si in gradina celuilalt, nu numai la mine. Pentru ca eu am suferit, acum ii fac pe altii, la randul meu, sa sufere pentru ca eu consider ca si altii merita.

Si ma uit in urma si-mi vad frumusetea ca un blestem, ca o patima pe care am avut-o de cand m-am nascut si de care nu pot scapa si care mi-a adus mai multe necazuri decat bucurii. Si plang si regret ca nu m-am putut ruga pentru sanatate si fericire, ca nu am stiut pentru ce sa ma asez in genunchi, in ce sa cred cu tarie, in slujba caror prioritati sa-mi pun viata, unde am gresit si de ce trebuie sa functioneze legea compensatiei si pentru mine? De ce nu pot avea totul? De ce nu pot avea si sanatate, pe langa frumusete, inteligenta si bogatie? De ce trebuie sa-mi lipseasca ceva? Unde am gresit si de ce trebuie sa sufar eu, pentru pacatul initial pe care l-a facut Eva, sau poate un Adam homosexual, care a aruncat vina pe altcineva?

Si ma intreb acum, dupa experienta pe care am acumulat-o in timp, dupa tot ceea ce am simtit si trait, cum o voi invata pe fata mea sa se roage si pentru ce? Cum as putea sa-I stabilesc eu prioritatile, cum as putea sa-I indrum eu pasii spre o anumita directie, care pentru mine s-a dovedit a fi gresita? Pentru ce sa-i spun sa se roage, ce va primi ea in contul rugaciunilor copilariei si adolescentei? Cum pot sa o ghidez astfel incat sa nu treaca prin ceea ce am trecut eu? Sau daca trece, sa-i vorbesc despre urmarea rugilor aprinse ale mamei ei? Sa ma rog eu pentru sanatatea ei si sa o las pe ea sa se roage pentru restul? Oare mama mea de ce nu a stiut sa faca asta pentru mine? Oare as putea sa stau deoparte si sa privesc cum sufera, sau sa ma bucur in continuare pentru ca, poate, ea va fi omul care le va avea pe toate?

de Alexandra Popovici

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo