Lectia de viata

-Mie mi-a fost dor de zapada. De iernile care altadata imi umpleau sufletul de bucurie. Asa ca mi-am luat consoarta si am plecat la Gura Diham, prima noastra destinatie de vacanta. Am vazut atata zapada si am fost atat de multumit incat cred ca daca as muri maine nu mi-ar parea rau, continua el.

A vazut zapada, hmm, imi zic eu, poate ca zareste putin, de a reusit sa ma scaneze atat de perfect, privind fix spre fereastra din fata lui.

- Ma bucur ca ati vazut zapada, incerc eu sa raspund timid. Privesc nedumerita spre consoarta de alaturi, dar parca simtimdu-mi privirea isi intoarce capul spre mine si imi spune:

- Nu domnisoara, eu am fost orb pe cand vedeam. Abia acum cand nu mai vad simt viata. Atunci nu ma puteam bucura de zapada. Era doar un lucru marunt si natural. Abia acum ii multumesc Domnului pentru ca exista zapada. Cand imi vedeam sotia nu o pretuiam, abia acum cand nu o mai vad ma chinui sa o inteleg, sa o “vad” , sa o ghicesc, sa simt ceea ce vrea, ceea ce isi doreste. Daca te vedeam pe tine, erai un simplu om. Acum cand nu te vad, simt ce dorinte ai, ce suferinte iti ranesc sufletul si cat de frumoasa esti, pentru ca te vad cu ochii sufletului...

Au coborat cu doua statii inaintea mea. I-am petrecut pana la usa vagonului si am ramas acolo, muta de uimire, pana cand, incet, incet, trenul s-a pus in miscare. Dintr-o data s-a oprit, rasucindu-se brusc in directia in care ma aflam, si mi-a facut cu mana.

Tot restul drumului m-am intrebat cum de a reusit sa ma “vada” in intunericul ce il inconjura... Abia tarziu, cand am ajuns acasa am gasit raspunsul.

Desi bucuroasa ca imi revad baiatul, nu am vrut sa il trezesc. Am intrat in camera lui pe dibuite, l-am invelit grijulie si l-am sarutat. Am stiut atunci, abia atunci, ca il vazusem cu ochii sufletului, si nu stiu de ce sarutul lui a avut gust de zapada.

Foto: Sapphireblue

de Alessia Moss

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo