MIRACOL

Statea cu ochii mari, de caprioara, inchisi si genele-i lungi, intoarse-i umbreau lacrima si-un zambet. Semineul arunca lumina si umbre pe pereti, peste obiecte, faldurile cuverturii ce-nvaluia trupul mic si ghemuit pareau aprinse aidoma parului ei lung ce-i acoperea umerii si spatele curbat in fotoliul in care, cu albumul de poze in brate, se tolanise ca o pisicuta.

Dora rasfoia pagina cu pagina cartea cu memorii dulci, dar si amare, retraia ziua in care devenise mamica intaia oara.

Un ghemotoc de om zacand pe o pernita imaculata, cu un nasuc in vant, micut. Cat un nasture. Era intr-o poza cu ingerasul ce-l asteptase trei zile sa iasa in lume.

Fusese bulversata, trista si infricosata de neasteptata veste:

- Sunteti insarcinata! – decreta medicul cu nonsalanta, cu voce tunatoare, placida, de parca vorbea de vreme. Dar ea nu putea naste! Ea nu putea avea copii! – asa-i spusesera mereu si toata adolescenta trecu in tanguiala, ruga si nadejde. Poate, totusi, se inselau. Poate, totusi, era femeie. Gandul atroce ramanea: „Nu –mi va spune nimeni „mami”. Nu ma va iubi nimeni!” – tipa sufletul de copil in disperare. „Doamne, fa o minune!” – rasuna ruga febrila catre ceruri ... inerte. Pana cand...

... vestea o coplesi si lacrimile curgeau ne-simtite, singure, pe obrajii fierbinti. „Minune!” – gandi si surase. Printre lacrimi, acum rostogolite, de bucurie, Dora se impletici la iesire.

„O fi adevarat?! Un pui de om?! Mami...?!” ... mintea ii lucra febril, se ciupea sa simta ca e vie. Apoi, realitatea o lovi in fata, nemiloasa, cruda, batjocoritoare: „Nu ai pe nimeni, nebuno, si tu te bucuri?! El a plecat si tu-i faci copilul?! Cat de inconstienta poti sa fii?!”

Fier incins daca o ardea pe piele si nu durea asa. Sufletul se zvarcoli pe lespede rece de marmura cand pasii tremurand din genunchi coborara treptele orbeste.

- Ce ma fac?! – tipa disperata mintea. – Vreau sa fiu mamica!!! – sufletul tanjea. Nu auzea nimeni tipatul de durere, dezamagirea lumii o apasa. Intuneric si lumina se impleteau frenetic, in balans nebun, lupta intre ratiune si iubire. Cine va invinge?

Dora stia. Iubind, lumea renaste prin caldura de suflet incins, debordand de prea plin, de neostoita, incomensurabila sete de a da. De a umple pamantul, cerul, norii, ploaia, soarele cu puterea sufletului de a darui. Sa zambeasca soarele mereu, sa nasca pamantul rod. Fara teama, fara zbucium. Iubirea castiga batalia neluptata.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo