Vis de copil

Se privea in vitrina. Stropi de ploaie umeda, rece, insensibila umbrea sticla in care se oglindeau ochii mari, mirati spre lume. O lume grabita, tropaind nestatornic pe asfalt, ducand stropii de ploaie pe umbrele cernite sau colorate, mai mari sau mai mici. Tocuri, pelerine, palarii... ingramadeala la autobuze. Forfota si voci... tipete de copii.

Papusa statea in vitrina mangaiata de ploaie cocotata pe o improvizatie de etajera alaturi de alte zeci. Frumos imbracate, cu volanase si fundite. Cochete. Moarte. De portelan cosmetizat cu culori – farduri la ochi, pe buze. Artificiala imitatie a umanului. Doar ea era vie.

Avea eticheta... dar respira. Doar ea respira si cu fiecare zbatere a pleoapei isi tipa durerea.

- Sunt vie! Aici, aici! Nu ma vede nimeni???!!! Nu sunt ca ele!!! Va rog, aici!!! Uitati-va si la mine!!!!

Cu toata fiinta mica cuibarita-n masca de portelan tipa in fiecare zi aceeasi durere. Era vie si nu o vedea nimeni. Intindea mana in ruga si disperarea cuta fruntea palida apoi lacrimi mari, nemangaiate brazdau obrajii si ochii-ntunecati implorara Cerul:

- Doamne, fa Tu o minune! Sunt vie! Tu mi-ai dat viata! De ce nu ma vrea nimeni?! Da-mi si mie sansa de iubire, sa pot apartine si eu cuiva!....

Mana ramanea intinsa catre neant... Tipatul cazu in gol.. blestem. Cerul ramase mut. Inert si tacut. Lumea intoarse privirea... ploaia cadea perdea funebra. Suflet mic, zgribulit in tacere, se stinse inainte de vreme.

Si ieri, si azi si zilnic aceeasi ruga, aceleasi lacrimi. Mana intinsa neapucata de mana Ta. Aceeasi indiferenta a lumii. Aceeasi tacere.

Apoi... ploaia se opri. Ultimele lacrimi prelinse din ochii obositi, sleiti de putere, se uscara comic pe farduri, pudra si nasuc. Hapciu! Stranuta papusa zgomotos si-o pana alba din palaria-i cu volanase ateriza la calcaie. Privi lung, pierduta-n visare, balansul fulguind in mangaierea soarelui de-amiaza. O voce tuna:
- Sa-ti fie de bine!

Papusa tresari. Mai stranuta o data.

- Sanatate! Ai racit? – se auzi din nou voce calda de baiat. Baiat adevarat. Viu ca si ea. Unde era? Lumina se reflecta in ochii-i aprinsi ca obrajii. Sigur visa. Pe ea n-o vede nimeni. Cum ar putea-o vedea el? Cine era el? Chiar exista? Din sutele, chiar miile de oameni care se perindau zilnic in fata magazinului, chiar era Unul care o vedea?!

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo