Limbajul universal al dansului: Experienta dansului pe ritmul simturilor

Dans – denumiri si intelesuri diferite

Multe societati folosesc denumiri multiple pentru diferite dansuri fara sa aiba un singur termen generic. In Japonia exista dansuri ale barbatilor, Utamai, precum Azuma Asobi, Kumenai si Yamato. Odori se refera la miscari ale picioarelor, in timp ce Miko-mar, sau dansurile femeilor, pun accentul pe maini. In Hawai exista un singur cuvant (hula) ce inseamna a dansa, dansator, cantec. Pentru tribul Ubakala din Nigeria, acompaniamentul de tobe este imperios necesar intr-un dans si de aceea denumirea dansului este una si aceeasi cu cea a tobelor. Altundeva in Africa, printre Akan, Efik, Azande si Kamba, dansul implica muzica vocala si instrumentala, inclusiv tobe. Pe de alta parte, multe grupuri africane precum Zulu, Matabele, Ngoni, Turkana si Wanyaturu, nu folosesc tobele, ba chiar le denigreaza. Printre Tiv din Nigeria, cuvantul folosit pentru dans include si alte activitati ca jocul si pariurile. Indienii Hopi din America de Nord spun ca dansul este meseria lor. Similar, Kuma din Papua Noua Guinee privesc activitatea de a dansa ca pe o datorie, ca pe o munca. Printre aborigenii din Australia, termenul care se aseamana cel mai bine cu “dans” este bongol si cuprinde si muzica. In acelasi timp, denumirea bongol nu include miscari predefinite efectuate in ceremonii sau activitati sacre.

Pentru anumite comunitati religioase, dansul este privit ca o forma a pacatului. Fiindu-le interzis sa danseze, acesti indivizi isi miscau corpul pe muzica, numind insa aceasta actiune “conexiunea cu Domnul”. Exista si astazi grupuri ce continua sa interzica dansul.

Experienta dansului

Dansul este deci conceptualizat si experimentat diferit de fiecare cultura in parte intr-un mod diferit. Mai mult, dansul este perceput de fiecare individ in parte in mod diferit, prin prisma propriilor trairi, idei si pasiuni.

Nu exista om care sa nu stie sa danseze. Auzim de foarte multe ori despre persoane ca nu au ureche muzicala, nu percep muzica asa cum trebuie si deci nu se ridica de pe scaun sa o simta cu intregul lor corp. De fapt, nu exista om fara ureche muzicala si fara capacitatea de a se misca dupa unduirea muzicii.

Daca nu am avea toti ureche muzicala nu am fi capabili sa schimbam vitezele la masina sau sa ne dam seama de starea de spirit a unui prieten, de exemplu, atunci cand vorbim la telefon cu el. Posedam deci urechi fantastice si, cel mai important, instrumentul principal al dansului, propriul nostru corp.

Putem sa ne folosim de corp si de propriile simtiri pentru a ne elibera de griji, pentru a crea o conexiune cu interiorul nostru, pentru a ne exprima si a ne face intelesi de semeni. Putem comunica nonverbal cele mai profunde sentimente ale noastre. Putem folosi dansul pentru a promova integrarea emotionala, cognitiva, fizica si sociala a indivizilor.

Foto interior: flickr.com - dalbera, Pete Ashton, Martin Benavides

---

---