Cu mii de ani in urma, anticii priveau spre cer deoarece credeau ca lumea inconjuratoare ofera nenumarate indicii divine despre evenimentele ce vor avea loc. Asociind planetele cu zei, astrologii interpretau miscarile corpurilor ceresti pentru a prezice viitorul. Mult inaintea anului 1000 inaintea Erei Noastre, cei care urmareau si analizau stelele si planetele au fondat stiinta astronomiei.
Unul dintre cele mai intrigante artefacte legate de astronomie si astrologie gasite in Petra a fost zodiacul nabatean, care este datat din primul sfert al secolului al II-lea d. Hr.
Zodiacele erau extrem de comune atat in Imperiul Roman (care a cucerit orasul Petra), cat si in regatele adiacente. Chiar si la sfarsitul secolului al VI-lea, mozaicele zodiacale elaborate puteau fi gasite pe podelele bisericilor si ale sinagogilor. Zodiacele erau privite ca niste calendare ce intareau credinta trecerii ciclice a timpului. In plus, majoritatea practicantilor religiei politeiste credeau in puterea stelelor si a planetelor, fiind convinsi ca acestea au efecte incontestabile asupra evenimentelor ce au loc in viata lor. Se pare ca si nabateeni se numarau printre popoarele de acest fel.
Cercul zodiacal al horoscopului nabatean gasit la Khirbet Tannur este sustinut de Nike, zeitatea inaripata si Tyche (considerata zeitatea destinului in mitologia greaca, dar si cea mai noua planeta descoperita de oamenii de stiinta). Desi sculptura ce reprezinta zodiacul nabatean este intr-o stare foarte proasta, ea furnizeaza informatii noi despre civilizatia disparuta, ajutand istoricii sa desluseasca misterele trecutului.
Simbolul central al zodiacului nabatean o portretizeaza pe Allat, zeita fertilitatii. Ea este inarmata cu o lance ori sabie ce poate fi distinsa deasupra umarului ei stang. Se poate ca ea sa fi purtat si o diadema, care insa nu se mai poate distinge din cauza starii in care se afla sculptura. Nabateenii si vecinii lor nomazi sarbatoreau un festival ancestral atunci cand nasterea mieilor marca sosirea primaverii – festival strans legat de zeita Allat.
Sagetatorul nabatean este redat sub forma bustului unui tanar. Acesta il simbolizeaza probabil pe Al Kutbay, zeul invataturii si al comertului. El tine in mana stanga o sulita sau un arc.
Capricornul este portretizat sub forma unui bust de femeie si nu prin traditionala capra ce era deja un simbol comun pe toata intinderea Imperiului Roman.
Celelalte reprezentari ale zodiilor sunt conforme cu perechile lor romane, insa le-au fost adaugate mici detalii care sa scoata in evidenta creativitatea artistica a poporului nabatean. Totusi, diferenta care este de departe cea mai semnificativa in cazul acestui horoscop este dispunerea semnelor in cercul zodiacal.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară