Alter-ego-ul sufletului meu, intr-un zbor epistolar...

Maestrul suflarii poetice romanesti a reusit sa intinda o punte catre launtricul meu ravasit: romantismul conditionat de mister, dincolo de coloana infinitului, provoaca omul si-l prinde in jocul cu propriul destin, pictandu-i visurile. Luceafarul, capodopera eminesciana, a devenit, pentru mine, intruchiparea inteligentei cosmice ce lumineaza cai, veghind misterele adesea refuzate de catre noi, tinerii.

...Prima chemare catre Eminescu am avut-o odata cu prima iubire adolescentina, care m-a indreptat usor- usor catre opera eminesciana in care imi gaseam odihna tuturor gandurilor intr-un soi de luminis binevoitor si tamaduitor. Contempla lumea prin ochii Iubirii...imi sopteste Eminescu. E sentimentul fara de care suntem atat de muritori si atat de pamanteni... Ce e amorul? E un lung/Prilej pentru durere,/Caci mii de lacrimi nu-i ajung/Si tot mai multe cere. /De-un semn in treacat de la ea/El sufletul ti-l leaga,/Incat sa n-o mai poti uita/Viata ta intreaga. (Ce e amorul?)

Imi repetam singura cat mai lent si mai apasat strofe din Luceafarul: Caci unde-ajunge nu-i hotar/nici ochi spre a cunoaste/si vremea-ncearca in zadar/din goluri a se naste... Calatoria lui Hyperion pur si simplu ma innebunea! Asa ceva nu exista in toata literatura franceza! Capacitatea de sacrificiu ii confera geniului statutul de nemuritor si nepamantean printre pamanteni....Asa am invatat ca ne defineste ca fiinta umana ceea ce ne place, ne modeleaza ceea ce iubim, dar mai ales iubim ceea ce ne reprezinta!..

Cand am inceput sa lecturez mai des, si sa « sorb » din infinitul tezaur al intelepciunii lui, simteam ca ceva inauntrul meu se schimba…se transforma si capata o noua aura. Si atunci am inteles ca Eminescu va deveni mentorul meu spiritual.

Si eu am simtit in felul meu ceea ce a simtit Eminescu, in emotia lui imi regasesc si emotia mea: Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,/Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,/Caci mie mi-a dat soarta amara mangaiere/ O piatra sa ador. El a avut darul de a deschide miscarii mele sufletesti cea mai clara expresie, asa incat glasul lui destepta rasunetul in inima mea, si imi da totodata cuvantul ce singura nu l-as fi gasit!... Astfel poezia lui devine parte integranta a sufletului meu, iar el traieste de acum inainte si prin mine...

Eminescu ramane un adevarat creator de viata si de frumos, cu o filozofie speciala in care mi-am regasit fiecare parte a sufletului. Prin Eminescu m-am descoperit pe mine si mi-am definit rolul si locul, alegandu-mi destinul din sursa infinita a universului...Am deventit liberul arbitru al existentei mele!

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo