A fi tu insati

Traim in lumea care ne inconjoara. Am invatat sa facem asta. Am invatat sa traim in ea. Am fost nevoiti sa ne adaptam circumstantelor, ne-am plecat in fata lor. Nu le-am cerut noi, doar facem ce ne cer ele. Iar ele ne fac sa traim clipe in care insusi luxul nu pare a fi mai mult decat promovare, strategii de marketing si aparente. Traim vremuri in care simplul cuvant a avea este suficient pentru a construi o intreaga lume: o lume a desertaciunilor, a superficialului, a falsului, dar o lume cu viata proprie. O lume a iluziilor, dar o lume vie... O lume in care ni se acorda din ce in ce mai putina posibilitate de a fi stapane pe viata si pe timpul nostru. De a fi stapane pe noi insine, de a fi pur si simplu ceea ce ne-am nascut: femei!...
Am uitat, in graba noastra, ca in aceasta lume mai sunt femei care vor sa fie feminine...Mai exista si astazi femei care vor sa fie tratate ca femei, nu ca niste fiinte dure intr-o lume predominant masculinizata. Mai exista femei carora le place sa li se ofere foc cand isi aprind tigara sau sa li se ofere loc cand vor sa stea jos. Mai exista femei carora le place sa fie invitate la restaurant, sa li se faca complimente si sa stie ca un barbat le gaseste atragatoare. Si am constatat cu stupoare ca sunt una dintre ele...
Am aflat tot cu stupoare ca banii nu aduc fericirea. Nu cum am crezut eu!.. Ca o geanta Gucci sau un parfum Chanel dupa care am tanjit atat nu ma fac mai fericita. Nici macar mai frumoasa.. Sunt aceeasi eu dintotdeauna, acelasi suflet flamand de iubire si atat de privat de ea. Am aflat ca a fi tu insati trece de verbul a avea... A fi tu insati poate include si a avea, dar a nu face parada de acest lucru, inseamna a stii ca cea care primeaza este calitatea si totusi a pastra pentru tine acest lucru. A fi tu insati inseamna a-ti pastrezi valoarea individuala fara a-i leza pe cei din jurul tau si fara a le stirbi cu nimic propria valoare. Am aflat ca bogatia adevarata chiar vine din interior si ca luxul sufletesc isi are izvoarele in insasi esenta subtila a celui care il si practica. Am aflat ca totul pe lume este relativ, ca fuga spre noi insine devine insesizabil o goana dupa fericire, fericire pe care o afli in propria-ti intimidate si care nu se striga in gura mare.. Se simte! Si atat..
Ce se intampla? De ce toate astea? te intrebi uimita la un moment dat... si incerci sa gasesti o explicatie plauzibila atator intrebari si framantari. Sa fie oare faptul ca agatandu-ne disperate de iluzia timpului care se scurge uitam ca ceea ce este adanc se exprima simplu? Ca banii sunt doar un mijloc, nu un scop in sine? Sa fie oare faptul ca undeva, la capatul acestor intrebari, se afla subtirul fir de ata de care atarnam si de care depinde viata noastra interioara?

---

---