Minunea de a iubi

Te-am cunoscut exact atunci cand credeam ca uitasem cum e sa iubesti. Ochii tai i-au intalnit pe ai mei si pentru o secunda mi s-a parut ca ma privesti altfel decat ceilalti. Da, recunosc, m-am uitat peste umar, convinsa fiind ca nu eu sunt cea predestinata tie. Cel putin nu atunci si nu acolo. Cu toate astea, povestea noastra a inceput, atunci si acolo, cand nu eram decat doi straini ce parca se regasisera dupa mult, mult timp. N-am stiut ce sa fac, ce sa spun, cati pasi sa fac sau sa nu fac spre tine. Stii, atunci cand singuratatea poposeste prea mult intr-un loc te invata sa fii puternic si curajos, dar sterge putin cate putin orice indemanare intr-ale dragostei. Pentru ca asta e menirea ei: sa te faca sa uiti cum e sa iubesti. Doar astfel ai putea rezista si continua.

Asa ca eu m-am prefacut ca nu vad. De fapt, iti vanam fiecare cuvant, fiecare gest sau privire dorindu-mi cu disperare sa nu mi se para.

Nu stiu daca Dumnezeu e mai aproape de noi si de dorintele noastre atunci cand suntem departe de toti ai nostri, de tot ce ne inconjoara si ne fura zilnic din pasiune, din puritate. Asa a fost pentru mine atunci. Pentru ca printre valurile marii, stanci inalte si pescarusi rataciti, eu te-am regasit pe tine. Stangaci, am incercat sa ma apropii de-abia atunci cand mi-a fost clar ca nu e doar o parere. Singuratatea incepea sa plece. M-am temut si ma tem si astazi. Nu mai stiu cum e sa zambesti tamp din dragoste, sa faci surprize, sa spui cuvintele potrivite la momentele potrivite. Nici nu stiu daca am stiut vreodata. Insa promit sa incerc.

Azi, nu stiu daca povestea noastra va ramane doar o scanteie de vara magica, doar o privire, niste atingeri si cuvinte prea putine pentru a conta pentru altcineva. Dar sper sa fie.

---

---