Doare iubirea...

Aveam sa las totul pentru tine asa cum fusese cand eram impreuna. Poate ai sa crezi ca mai sunt acolo… da… claxonul… ies, afara ploua...

Apuc valiza cu amintiri si sufletul mi-l trezesc si-l arunc cu ultimele suflari in ploaia dulce si calda a serii de vara. Masina este goala, asemeni starzilor, doar soferul ce mai aminteste de vechi trairi, vechi intamplari, el e inca viu. Eu nu mai sunt. Durerea mea se scrie pe pergamentele inimii chiar acum, se plange viata pe care am avut-o si iubirile ce le-am purtat, mai ales una, ultima poate. Sigur ultima…

O ultima privire spre geamul vechi, unde ne regaseam cuprinsi mereu cand lumea se dorea privita. E gol acum, acoperit, sumbru. Poate va mai fi atins candva de maini care cuprind, care se iubesc, maini care simt… Masina pleaca repede si picaturile de ploaie ce m-au udat ma ajuta sa nu arat ca plang… Sufletul e distrus, nici o urma de fericire, nici urma de tine si mi-am jurat ca atunci cand te vei regasi pe strada mea, voi trage perdeaua sa nu observi ca am lasat totul acolo cand am plecat, zambetul, simtirea, iubirea, viata, pe mine intreaga... Umblu acum fara chip si fara suflet, sunt o umbra a amintirilor mele, care ma acopera tot mai mult.

Si am inceput iar sa visez, abia trezita din alt vis, m-am pierdut intr-unul nou, mai indepartat, mai real, mai crud…

Parca te vedeam acum cum veneai grabit din casa, aducand intr-o mana cartea, iar in cealalta un pachet. Nu am inteles care era ocazia,dar am deschis cadoul a carui amintire m-a facut sa tresar si acum, si sa ma ridic iar in prezent, din inertia visului meu tarziu. Mai stii oare ce mi-ai adus atunci?

Poate ca nu mai conteaza, nici macar nu e aici, la mine. L-am lasat acasa, pe raftul de sus de langa pat, unde l-am asezat amandoi in ziua cand ne-am intors de la lac. Cred ca doar sa-l vad o secunda m-ar face sa fug inapoi la tine, sa-mi cer iertare, sa te iau inapoi, sa te fur din nou din propria-ti viata si sa te aduc in bratele-mi care te doresc acum atat de mult.

…nici nu stiu daca m-ai auzit cand te-am strigat, nu mai stiu acum daca a fost aievea sau doar in gandul meu... am vrut sa te strig iar, dar mi s-a parut atat de lung drumul din gand spre exterior, incat am stiut ca-i imposibil sa ma mai auzi… si am lasat momentul sa treaca... parca au taiat in carne clipele in care te-am vazut cum te indepartai... Dar am tacut, am acceptat, am plans parca toate lacrimile pe care le-am strans pana atunci intr-o singura clipa... si s-a sfarsit. Intr-un minut ai disparut, masina s-a auzit plecand in graba si toate lucrurile au revenit la normal, mai putin sufletul meu. In el s-au redeschis ranile vechi... nu mai stiu ce simt … nu mai pot gandi, m-am pierdut… eu… pe mine… nu ma mai pot gasi.

Garbo

Ultima actualizare: 30 Noiembrie -0001 @ 12:11

• 
• 

Mai multe despre Garbo