Amintirea unei iubiri...

Iubirea este sentimentul care te poate inalta pe cele mai inalte culmi ale fericirii si te poate cobora in abisul deznadejdii… Din iubire s-a nascut perpetuu creatia in toate aspectele ei…

Mergeam in vizita la cineva si l-am vazut pe el… simpatic si elegant intr-un fel aparte. La plecare, ca un domn, m-a condus acasa. Dupa un timp in care totul ramasese o amintire veche, ne-am intalnit intamplator, mi-a sarutat mana si m-a intrbat daca poate trece pe la mine mai tarziu in acea zi. Am acceptat si ne-am continuat fiecare drumul lui… Era decembrie, aproape de Sarbatoarea Craciunului. M-a vizitat in acea seara, am vorbit, am ras, avea un fel deosebit de a fi, elegant, manierat ,serios, dar si vesel si glumet in acelasi timp. Am inceput o relatie care dupa doua luni se finaliza cu o cununie… Eram atat de fericita… gasisem iubirea, care in timp a evoluat.

Il iubeam… un sentiment profund in care eul meu se estompa incet… Voiam sa-i dovedesc , sa-l fac sa simta cat de mult il iubeam. Incet, incet, eu eram el, ma gandeam doar la el, cum sa-i fie lui bine, cum sa fie el mai in siguranta, cum sa-l ocrotesc mai mult… La un an s-a nascut minunata mea fetita dupa care parca totul a inceput sa se clatine.

Am crezut ca poate mi se pare mie, isi iubea fata dar avea momente cand parca copilul ii datora ceva, sau parca el nu avea nici o obligatie fata de copilul nostru… Am incercat sa nu ma gandesc prea mult, am continuat sa-i arat ca inca il iubeam, am trecut de acea perioada dar au ramas cateva urme de indoiala in sufletul meu, parca ceva nu era bine, si totusi au urmat momente minunate, asa ca la un an si opt luni dupa fetita s-a nascut baiatul.

Eram o familie completa si fericita pana cand , la un moment dat a venit expresia lui acuzatoare ca un cutit ce incepea sa deschida vechile temeri… Mi-a spus ca iubesc doar copiii, ca pe el doar il folosesc… I-am explicat ca sunt mama si copiii sunt cel mai important lucru in viata mea, dar ca inca il iubesc, il ador, ca cele doua iubiri se completeaza, nu se anuleaza una pe cealalta… Am mai avut discutii, perioade in care parca ma rupeam in doua si perioade in care familia mea era cea mai minunata, mai frumoasa si mai completa familie din lume… Si totusi nu era asa… Era ceea ce voiam eu sa vad, pentru ca uitasem de mine, dar odata cu copiii, invatam sa traiesc pentru ei si prin ei si uneori el avea momente cand parca pur si simplu copii erau doar o piedica in calea lui…

---

---