Viata ca o asteptare

Am urmarit recent un film drama de pe meleagurile franceze “O viata-n asteptare” care m-a pus pe ganduri. Nu m-au impresionat in mod deosebit peripetiile prin care trece personajul principal, dilema morala a acestuia, clipele de indecizie sau cautarile asidue declansate de momentul intalnirii unei foste iubiri. Mi s-a parut insa geniala ideea filmului. Intre regrete si confuzie, intre pasiune si stabilitate, Alex are revelatia vietii ca o asteptare. De ce asteptam tot timpul ceva de la viata si de ce viata, mai devreme sau mai tarziu, ne ofera prilejul de a ne implini expectantele? De ce in momentul in care ni se indeplinesc asteptarile la care am visat atata timp, acestea nu ne mai multumesc? De ce avem mereu alte si alte asteptari? De ce asteptarea oboseste atat de mult si cu toate astea nu incetam niciodata sa speram si sa credem ca se poate si mai mult?

In asteptarea noastra pentru a ne implini din punct de vedere spiritual, incercam sa ne satisfacem dorintele de ordin material. Precum in faimoasa piramida a lui Maslow! Odata ce ne-am satisfacut nevoile biologice, abia atunci ne facem timp si pentru nevoile spiritului. O viata intreaga ne-o petrecem in incercari sfortate de a ne demonstra noua si celor din jur ce ne dorim cu adevarat. Ne dorim o casa, apoi o masina, apoi bani multi...cat mai multi pentru ca orice se poate cumpara cu ajutorul lor. Orice, mai putin fericirea... Ba uneori chiar si fericirea. Cate dintre noi nu confundam fericirea cu euforica stare de bunastare in care nu-ti lipseste nimic sau cu bucuria unei vieti linistite la adapost de intemperiile oricarui disconfort material? Si mie mi-a luat mult timp sa fac diferenta dintre fericirea materiala si cea spirituala. Si acum sunt momente in care linia dintre cele doua este atat de fina incat fara sa vreau calc pe vreunul dintre cele doua teritorii crezand ca de fapt ma aflu in celalalt. Dar cum sa ma sper la fericirea absoluta cand nu am cel putin fericirea materiala? Asa ca am incercat sa fiu fericita si am vrut sa dau fericirii culoarea pe care am crezut ca o are.

Esec! Cand am avut casa, masina si jobul la care visam, mi-am dorit o altfel de fericire, o fericire pe care sa nu o pot evalua in calificative, bani sau aprecieri de orice natura. Am asteptat altceva de la viata. Am asteptat sa iubesc, am asteptat sa fiu iubita. Am asteptat iubire. Fericirea intr-o singura culoare mi s-a parut banala si plictisitoare. Am vrut diversitate! Sa zicem ca am gasit-o si pe aceasta sau cel putin asa am crezut. Am ravnit apoi la atotputernicia creatorului si am vrut sa creez si eu viata din viata. Am vrut sa fiu mama. Cand am fost mama, mi-am dorit iarasi altceva...Pentru mine, pentru copilul meu, pentru familia mea, pentru toti cei care imi sunt dragi... Intr-un final am ajuns la concluzia ca viata este un cerc inchis in care cu cat te straduiesti mai mult sa gasesti raspunsuri, cu atat ti se arunca in fata intrebari peste intrebari. Si tot nu am incetat sa astept, dar am asteptat... altceva.

---

---