Ce înseamnă brand-ul Hedare în peisajul urban și de ce ar trebui să purtăm hainele create de tine?
Am trăit toată viața după acest motto : "Mai bine puțin și bun, decât mult și prost". Cel puțin, în ceea ce mă privește, trăiesc după dictonul acesta în toate aspectele vieții mele: de la prieteni, la mâncare și absolut tot. Brandul HEDARE e caracterizat de perfecționism și extravaganță, producem pentru femei care vor să se simtă speciale și deosebite, unice. Până la urmă, fiecare om de pe pământ e unic în felul lui și fiecare vine pe această lume cu un har sau un talent, doar că mulți nici măcar nu îl conștientizează de-a lungul vieții. În plus, nu cred în consumerism, cred că acesta este boala secolului. Ți se spală creierul pe toate rețelele de socializare: dacă nu cumperi tot ce există pe lumea asta nu ești fericit, sau invers, vei fi mai fericit dacă vei cumpăra tot, iar asta duce la un consum aberant și toxic a tot ce înseamnă resurse naturale, o producție galopantă, întrucât fiecare cumpără o grămadă de haine noi în fiecare lună, care, după trei spălări ajung plăpumioare la cățelul sau pisica din dotare, ca luna viitoare să cumpărăm alte cârpe și tot așa. Eu consider că e mai inteligent să-ți achiziționezi piese adevărate, timeless, chiar dacă nu în fiecare lună, care, pe lângă faptul că te vor face să te simți specială, sunt și calitative. În ele vei arăta într-un anumit fel, pentru că nu ne dorim uniforme. Apropo de uniform- nu prea cred nici în trendurile astea de moment, pentru că, în general, sunt făcute cu scopul de a te stoarce de ultimul ban, ca în sezonul următor să nu se mai poarte, indiferent că vorbim de sneakerși tip "senilate" care mi se par înfiorători și exceptând cazul în care ești extrem de slabă, îți fac picioarele să arate ca niște trunchiuri de copac. Toate acestea sunt trenduri care nu vor rezista mai mult de un an, după care, efectiv, nu-i vei mai putea purta deloc. Cred în hainele și accesoriile timeless, care nu se demodează niciodată, dar sunt extravagante în același timp. Încă o caracteristică a brand-ului HEDARE ar fi affordabilitatea. Din cauza faptului că pe marochinarie suntem foarte nișați, am vrut ca pe divizia de haine să ne dez-nișăm cât de mult se poate și am abordat piese cât mai purtabile, pentru cât mai multe doamne sau domnișoare. Un aspect foarte important, este acela că am dorit să venim cu material excepționale la prețuri cât mai affordable. Pandemia și neîncetatele crize, din care observ ca nu mai ieșim, au explodat prețurile, în multe cazuri nejustificat. Sunt branduri locale care vând poliester la 500-800 lei, ceea ce mi se pare de-a dreptul trist. Noi chiar investim în stofe din lână 100%, sau blenduri de lână 98%, cașmir100%, materiale care nu se șifonează, bumbacuri, inuri, adică țesături naturale. Vom avea și noi probabil lycra, întrucât credem în haine cât mai comode și mai easy de purtat. Vom avea prețuri mai mult decât corecte vizavi de materialul din care sunt customizate.
Cum a venit ideea acestui shop și care sunt cele mai vândute produse?
Mi-am dorit de la 18 ani să-mi fac o firmă cu fix acest obiect de activitate dar, locuind încă cu părinții la acea vreme, n-am avut încuviințarea mamei care mi-a dat de ales între Drept și Medicină... După 20 de ani, am revenit la prima dragoste :) Așadar, acum dețin Hedare.
Cea mai vândută parte e cea de marochinărie, întrucât acolo suntem prezenți pe piață de cinci ani. Pe divizia de haine abia am început din octombrie 2022, deci va trebui să ne întrebați asta peste încă vreo jumătate de an.
Unde vindeți?
Vindem doar online, dar colaborăm și cu buticuri din străinătate. Momentan, suntem prezenți doar în alte trei țări, dar am dori să ne dezvoltăm propriul site să ajungem la un moment dat să vindem internațional direct de pe site- ul nostru. Am vândut și până acum, dar destul de puțin. Cel mai vândut produs ar fi corsetul MEDUSA 1, cel în formă de portjartier.
Cum ai defini brand-ul tău în câteva cuvinte și ce anume are special?
Timeless - Extravagant - Exquisite - și e definit de cuvintele de mai înainte.
Cum te definești ca antreprenor în România? Este greu să inițiezi un proiect de antreprenoriat și să îl susții astfel încât să aducă beneficii?
Eu încă nu mă consider antreprenor. Cred că trebuie să treci de un anumit prag financiar destul de ridicat să te poți numi om de afaceri. Viața în mediul de afaceri din România nu este ușor, întrucât statul nu te susține cu nimic, ba iți mai bagă și bețe în roate. La noi totul e pe hârtie, dar cand vrei efectiv să beneficiezi de ceva te trezești că ești ca-n bancul că "Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții". Același lucru pot spune și despre birocrație și tot sistemul nostru complet nefuncțional în absolut toate domeniile. Oricum, nu e vorba doar de România, e greu peste tot, pentru că statitica de afară spune că nouă din zece companii nou înființate dau faliment în primii cinci ani de activitate, iar din cei care rămân mai dau faliment încă 80% în următorii doi ani... deci rămân foarte puțini.
Care sunt planurile tale?
După cum am spus și mai sus, mi-aș dori să ajungem la un moment dat să vindem de pe propriul site în măcar cele 28 de state ale Uniunii Europene unde livratul coletelor e foarte simplu și nu necesită formalități vamale.
Ce le transmiți femeilor din România care iubesc să se îmbrace bine?
Să cumpere de la HEDARE :), măcar să încerce un produs și le garantez că vor rămâne cliente fidele. Nu am avut până acum nici o clientă nemulțumită în cinci ani de activitate, în plus, de asta, pentru clientele care au cumpărat cel puțin o dată de la noi, oferim la o anumită categorie un discount uriaș permanent.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri