Comunicat de presa
Dupa ce, in prima parte a anului, peste 360.000 de lei au mers catre 30 de povesti de viitor, in octombrie s-a lansat cea de-a doua editie a Jurnalului de fapte bune, un program de burse pentru copiii cu performante in sport, arta si invatatura. Oricine cunoaste un copil talentat, fara posibilitati financiare, este invitat sa-i inscrie povestea pe www.jurnaldefaptebune.ro.
Despre programul Jurnal de fapte Bune
Dezvoltat de Asociatia Pentru Familie si Caroli, in parteneriat cu Libertatea si Fundatia Ringier, programul Jurnal de fapte bune ofera burse lunare de cate 1000 de lei, timp de un an de zile, copiilor care demonstreaza ca drumul catre obtinerea performantei le este ingreunat de neajunsurile financiare.
Cea de-a doua editie aduce burse pentru copii, dar si pentru cei care le sunt alaturi, inscriindu-le povestea in concurs!
Pe langa bursele individuale, noua editie aduce si premii speciale pentru profesorii si antrenorii implicati in sustinerea copiilor precum si pentru echipe. Astfel, structura finala a burselor acordate in cea de-a doua editie a programului Jurnal de Fapte Bune desfasurata in perioada 05 octombrie – 31 decembrie 2015 este urmatoarea:
- 16 burse in valoare de 1.000 RON/luna fiecare, timp de 1 an de zile, pentru copiii cu potential si performante deosebite
- 9 burse, in valoare de 2.250 de lei fiecare, pentru profesorii sau antrenorii care au dovedit implicare deosebita in pregatirea si sustinerea copiilor, inclusiv prin inscrierea in cadrul proiectului Jurnal de fapte bune. Vor fi acordate 3 burse in fiecare luna
- 2 burse in valoare de 15.500 de lei fiecare, pentru echipele de copii cu performante deosebite in aria lor de pregatire (la nivel de echipa)
Regulamentul complet este disponibil pe platforma online JurnaldeFapteBune.ro
“Suntem mandri sa anuntam cea de-a doua editie a programului Jurnal de fapte bune. In primul rand, vrem sa multumim tuturor celor care au inscris cazurile copiilor din prima editie. Cu ajutorul lor, am reusit sa fim aproape de familii, sa construim impreuna un viitor frumos pentru acesti campioni. Ne-au convins, asa ca mergem mai departe si oferim sanse si mai multor copii din intreaga tara. Este randul nostru sa-i convingem ca drumul spre performanta le este deschis, iar noi le suntem alaturi.” a declarat Ana Maria Bajan, Marketing, Business Development & PR Executive Director, Caroli Foods Group.
Criterii de eligibilitate
Pentru a fi eligibile, cazurile inscrise trebuie sa indeplineasca anumite criterii, cele mai importante fiind:
• Varsta maxima de 18 ani;
• Dovada practicarii activitatii si a rezultatelor obtinute de copil in trecut in domeniile vizate de proiect: sport, arte (muzica, arte vizuale si artele spectacolului) si invatatura;
• Situatia materiala a familiei. Copiii inscrisi trebuie sa provina din familii in care venitul net/membru nu depaseste 700 de lei lunar.
Povesti de viitor sustinute in prima editie a programului Jurnal de fapte bune
In urma primei etape a proiectului, 30 de copii extraordinari au ajuns mai aproape de visul lor – pictori, muzicieni, atleti, informaticieni, gimnaste de talie nationala si multi altii. Printre multele povesti de succes, sunt bursieri ai Jurnalului de fapte bune care acum au ajuns pana in Germania la concursuri internationale si bursieri care au devenit campioni nationali ai Romaniei prin munca lor si cu ajutorul sprijinului financiar pe care l-au primit.
„Trofeele si realizarile obtinute le-au dat copiilor, castigatori ai bursei, incredere in fortele proprii, forta si determinarea de a fi mereu pe podium. De aceea, am ales sa ducem mai departe povestea din Jurnal impreuna cu ei si alti campioni sau viitori campioni pe care ii asteptam alaturi de noi. Mai mult, de data aceasta ii vom sprijini si pe cei care i-au ghidat de-a lungul anilor spre performanta, precum si echipe care au nevoie de suport pentru a-si urma visul.”, a declarat Laura Dusleag, Director Asociatia Pentru Familie.
Oricine cunoaste un copil talentat la sport, arta sau invatatura ii poate intinde o mana de ajutor si il poate inscrie, in doar cativa pasi, pe platforma online a proiectului, www.jurnaldefaptebune.ro. Cei care nu cunosc un astfel de caz pot contribui, la randul lor, prin sustinerea directa a oricarui copil cu bani sau materiale necesare pregatirii.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri