Comunicat de presa
RomanIA Autentica se imbraca in straie de sarbatoare, pe 24 iunie la Iasi, Targu Jiu si Hobita! Cea de a doua editie a evenimentului RomanIA Autentica va avea loc anul acesta atat la Iasi, la Palatul Culturii, cat si la Targu Jiu, Hobita, comuna Pestisani, Acasa la Brancusi, la fel ca si anul trecut.
Invaluit in dor de romanesc, festivalul are ca principal obiectiv promovarea traditiilor si mestesugurilor romanesti, a frumusetii meleagurilor romanesti, si cu predilectie, a zestrei lasata mostenire neamului romanesc. Anul trecut, peste 7.000 de oameni imbracati in straie populare romanesti, s-au adunat la un loc si au sarbatorit adevarata RomanIE Autentica.
Sufletele romanilor prezenti vor vibra pe ritmurile celor mai frumoase melodii de inspiratie traditionala, cinstind frumusetea portului popular romanesc. Locurile nu au fost alese intamplator, aceasta sarbatoare avand loc la Iasi, orasul Micii Uniri, si acasa la marele sculptor Brancusi – la Hobita.
“RomanIA Autentica reprezinta viitorul nostru. Destinul unei natiuni se scrie prin fapte, iar daca noi romanii vrem sa devenim o natiune atunci trebuie sa dam mana cu mana si sa aratam lumii intregi ca suntem o natiune. Anul trecut am ascultat indemnul lui Brancusi si ne-am dus in Gorj sa redescoperim oamenii si valorile lor. Anul acesta la cea de a doua editie, Gorjul si Iasul se unesc intr-o hora mare si vor vibra la unison. La anul ii asteptam si pe ceilalti sa ni se alature si sa sarbatorim impreuna IA Romanesca si de ce nu sa reusim sa introducem costumul popular in patrimoniul Unesco, iar Ia romaneasca sa devina brand de tara”, a declarat Cristina Chiriac, initiatorul proiectului.
Participantii care doresc sa incerce cele mai frumoase mestesuguri romanesti, vor avea aceasta oportunitate, intrucat, vor insoti sarbatoarea, o serie de mesteri in arta populara precum olarit, sculptat, tors lana sau cusut semne populare.
Evenimentul RomanIA Autentica din acest an este organizat de catre Asociatia Nationala a Antreprenorilor, impreuna cu Primaria Municipiului Iasi, Consiliul Judetean Gorj, Primaria Targu Jiu, Primaria si Consiliul local Pestisani si Flori de IE.
Romanii de pretutindeni sunt asteptati cu mic, cu mare sa petreaca de Sanziene o zi precum odinioara, in spirit romanesc si viu colorat.
Ia-ti IA cu tine si vino la cea mai mare sarbatoare autentic romaneasca!
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară