Comunicat de presa
Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, Asociatia „Suta la Suta Romanesc", care a fondat Tribuna Consumatorilor (www.tribunaconsumatorilor.ro), prima platforma din Romania care reuseste sa inglobeze informatii corecte si utile pentru toate tipurile de nevoi ale consumatorilor, a organizat conferinta „E-consumatorul".
La dezbatere au luat parte Adrian Iordache - presedintele Asociatiei „Suta la Suta Romanesc" si reprezentanti ai partenerilor Tribunei Consumatorilor: Paul Anghel – directorul general al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), Cosmin Vladimirescu – General Manager Mastercard Romania, Florinel Chis – presedintele Asociatiei Romane a Magazinelor Online (ARMO) si Irina Chiritoiu - directorul Centrului European al Consumatorilor Romania (ECC Romania).
Dezbaterea a avut ca tema principala drepturile consumatorului in mediul online si cum pot fi acestea aparate in conditiile in care „unele magazine online sunt foarte greu de verificat, pentru ca, in general, au sediile sociale, punctele de lucru si personalitatea juridica la casute postale diferite, cu oficii postale diferite”, dupa cum a afirmat Paul Anghel, directorul general al ANPC.
De asemenea, Paul Anghel a subliniat ca, din totalul de 92.400 de reclamatii inregistrate in 2017, 28.224 sunt din mediul online: „S-ar putea sa sperie ca numar, este o cifra destul de mare, dar trebuie sa avem in vedere si nivelul vanzarilor. Procentual, numarul reclamatiilor este in scadere”.
Totodata, directorul ANPC, Paul Anghel a mentionat ca, in timp ce in cazul site-urilor din Romania consumatorii se pot adresa ANPC sau ANCOM pentru rezolvarea reclamatiei, aceasta putandu-se finaliza cu rambursarea banilor sau remedierea bunului necorespunzator, in cazul site-urilor din statele membre UE, rezolvarea poate veni si din partea Centrului European al Consumatorilor din Romania (ECC Romania).
La randul lui, Cosmin Vladimirescu, General Manager Mastercard Romania, a explicat ca plata cu cardul este cea mai sigura metoda de a face cumparaturi online: „Cand plata se face prin cash sau prin transfer bancar, banii nu mai pot fi recuperati, pentru ca ambele metode de plata sunt finale. Atunci cand plata se face cu cardul, orice client inselat isi poate recupera banii, contestand tranzactia la banca emitenta. Clientul poate face refuz de plata (charge back) pentru acea tranzactie pe care nu o recunoaste si, astfel, isi poate recupera banii”.
Cosmin Vladimirescu a subliniat ca utilizatorii de carduri Mastercard beneficiaza de o solutie suplimentara de securitate, Mastercard SecureCode: atunci cand consumatorii fac o tranzactie online, li se cere introducerea unei parole pe care o stiu doar ei sau pe care o primesc prin SMS la momentul platii. El a vorbit si despre migrarea platilor catre telefoanele mobile si a punctat ca autentificarea biometrica, precum amprenta sau recunoasterea faciala, reprezinta cea mai sigura metoda de autentificare.
„Nu cred ca va dura mai mult de un an pana cand autentificarea biometrica va deveni un fenomen de masa. In 2019, consumatorii vor putea folosi aceasta tehnologie ca metoda de identificare atunci cand fac cumparaturi online sau cu telefonul mobil si platesc cu Mastercard. Concret, in urma eforturilor continue ale Mastercard de a imbunatati experienta la cumparaturi, bancile partenere vor oferi solutii de autentificare biometrica incepand cu anul urmator”, a adaugat Cosmin Vladimirescu.
Prezent la eveniment, directorul executiv al ARMO, Florinel Chis, a confirmat cresterea pe care comertul online a inregistrat-o in Romania: „Comertul online romanesc isi pastreaza trendul de crestere, dupa ce in 2017 a avut o crestere de 40% si a depasit pragul de 2,8 miliarde de euro, mai mult decat dublu comparativ cu media europeana, situata la 15%”.
„Consideram, insa, ca aceasta crestere nu ar fi fost posibila daca clientii nu ar fi avut incredere in mediul online pentru achizitii. In acest sens, Asociatia Romana a Magazinelor Online, membra a asociatiilor europene de la Bruxelles EMOTA si Ecommerce Europe, ofera o certificare de tip ‘marca de incredere’, care garanteaza la nivel european un anumit standard al serviciilor oferite de magazinele romanesti. Consideram ca, pentru a sustine in continuare cresterea si dezvoltarea comertului online, este necesara simplificarea legislatiei, armonizarea completa a legislatiei locale cu normele si directivele europene”, a daugat Florinel Chis.
Gazda evenimentului, avocatul Adrian Iordache, presedintele Asociatiei „Suta la Suta Romanesc”, a adus in prim plan datele personale ca focus principal al comertului online, mai ales in contextul asteptatei intrari in vigoare, din 25 mai 2018, a Regulamentului General privind Protectia Datelor al Uniunii Europene (GDPR).
Introducerea GDPR aduce in atentia magazinelor online drepturile consumatorilor la informare si la controlul asupra datelor personale, astfel ca acestea vor trebui sa isi revizuiasca procesele tehnice si comerciale pentru a asigura conformitatea cu cerintele de gestiune, de siguranta si de raspuns la solicitarile consumatorilor.
Potrivit Irinei Chiritoiu, directorul Centrului European al Consumatorilor Romania (ECC Romania), consumatorii romani trebuie sa stie ca au drepturi atat atunci cand cumpara de la comercianti care au sediul social pe teritoriul Romaniei, cat si atunci cand cumpara de la comercianti care au sediul social in tarile membre ale Uniunii Europene.
„Consumatorii romani au drepturi si sunt indreptatiti sa si le exercite. De exemplu, in primele doua luni ale acestui an, am primit la Centrul European al Consumatorilor Romania 395 de reclamatii transfrontaliere, dintre care in jur de 270 sunt legate de comertul online. Reclamantii se plang fie ca produsele nu le-au fost livrate, fie ca au fost livrate, dar nu conform legii (...) Scopul Centrului European al Consumatorilor Romania a fost, in ultimii 10 ani, sa construiasca increderea consumatorilor romani in piata unica. Un consumator care are probleme cu un comerciant din afara Romaniei ni se adreseaza noua si noi incercam sa solutionam pe cale amiabila reclamatiile primite”, a conchis Irina Chiritoiu.
Foto homepage: Maxx-Studio /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară