Comunicat de presa
In ultimii ani, din ce in ce mai multe femei au inceput sa ocupe pozitii importante in lumea de business, servind drept modele pentru tinerele fete. Cu toate acestea, conform studiului Kaspersky Lab „Sub 11%: un studiu privind motivele pentru care femeile nu intra in securitatea cibernetica”, domeniul securitatii IT ramane unul in care femeile patrund prea putin. Doar 11% din totalul fortei de munca este reprezentat de femei in aceasta industrie. Raportul subliniaza niste aspecte interesante despre motivele pentru care femeile care doresc sa urmeze o cariera in securitatea cibernetica inca intampina dificultati.
Conform raportului, femeile din domeniul securitatii cibernetice se confrunta cu o realitate de necontestat: deseori sunt singura femeie dintr-o incapere plina de barbati – ceea ce poate fi unul dintre motivele pentru care decid sa nu urmeze o cariera in acest domeniu. Este important de subliniat ca absenta femeilor din industria aceasta poate crea un cerc vicios: cu cat mai putine femei sunt in securitatea IT, cu atat mai multe tinere care ar lua in calcul acest domeniu s-ar putea sa-si piarda interesul in el.
Studiul din 2017 despre forta de munca in domeniul securitatii informatiilor, la nivel global, realizat de (ISC) ² si Centrul sau pentru securitate cibernetica si educatie, arata ca 42% dintre participanti sunt de acord ca este important sa ai un model de acelasi sex in cariera de interes. De fapt, jumatate dintre femeile chestionate prefera sa lucreze intr-un mediu unde exista o pondere egala intre barbati si femei.
Studiul mai arata ca, in general, femeile nu sunt la curent cu aptitudinile cautate de angajatori si nu stiu daca ele au atributele potrivite. Atunci cand au fost intrebate de ce nu au ales o cariera in domeniul securitatii cibernetice, femeile au fost mai inclinate decat barbatii sa spuna ca: nu au experienta in codare (57% versus 43%), nu sunt interesate de computere (52% versus 39%), nu stiu de existenta securitatii cibernetice (45% versus 38%) si ca nu sunt suficient de bune la matematica (38% versus 25%).
In mod clar, problema este una de constientizare, deoarece astazi companiile nu cauta doar oameni care sa scrie cod. Calitati precum gandirea critica si rezolvarea de probleme sunt la fel de importante in securitatea cibernetica, dar modul in care este perceputa industria in exteriorul ei tinde sa retina in special partea tehnica.
„Cand eram mica, eram mereu fascinata de puzzle-uri si de jocurile de societate, iar in timp aceasta fascinatie s-au transformat in pasiune pentru programare si, in cele din urma, intr-o cariera de cercetare in domeniul securitatii”, spune Noushin Shabab, senior security analyst la Kaspersky Lab. „Alaturi de alti experti din echipa globala de cercetare si analiza de la Kaspersky Lab, investighez atacuri cibernetice complexe si APT-uri, campanii de spionaj cibernetic, programe malware majore, ransomware si alte amenintari. Pentru job-ul meu este nevoie nu doar de calitati tehnice, ci si de perseverenta, creativitate si disponibilitate de colaborare, pentru a intra in contact cu moduri de gandire diferite si a tine pasul cu atacatorii.”
Stereotipurile asociate cu securitatea cibernetica sunt si ele o mare piedica pentru femei, mai arata studiul. Se intampla de multe ori ca terminologia din industrie, cum este cuvantul „hacker”, sa aiba conotatii negative. in plus, o treime dintre femei cred ca cei care lucreaza in domeniul securitatii cibernetice sunt „geeks”, iar un sfert dintre ele, ca sunt „tocilari”.
Probabil aceste perceptii explica de ce una din sase femei crede ca o cariera in securitatea cibernetica ar fi plictisitoare. Noushin Shabab continua: „Imaginea celor care lucreaza in securitatea cibernetica se schimba, iar cu ocazia WannaCry, peste jumatate dintre tinere (58%) au auzit de aceasta industrie in stirile TV, radio sau online – conform altor studii pe care le-am facut. Acum, mai ramane ca interesul acesta sa fie transformat in ceva concret.”
Kaspersky Lab are mai multe initiative, cum ar fi Kaspersky Lab Academy, Kaspersky Cybersecurity Certification Program si Kaspersky Cyber Days pentru a face cunoscute industria de securitate cibernetica si locurile de munca din cadrul ei, precum si pentru a contribui la pregatirea profesionistilor din acest domeniu. in plus, compania colaboreaza cu diferite organizatii pentru a intelege obstacolele care impiedica mai multe femei sa aleaga o cariera in securitatea cibernetica.
In opinia lui Shabab, cu cat mai multe femei descopera securitatea IT, cu atat mai repede aceasta va deveni o optiune populara.
„Eu sunt printre norocoasele care au descoperit acest domeniu pe cont propriu, iar acum vreau sa incurajez mai multe femei sa imi urmeze exemplul. O componenta interesanta a muncii de cercetator in securitate cibernetica este aceea ca, daca altii poate trimit si primesc 100 de e-mail-uri pe zi, eu pot sa salvez mii de oameni de cea mai noua escrocherie online, in numai o ora. Mai mult, faptul ca infractorii cibernetici nu au un program normal de birou inseamna ca munca meu este foarte flexibila. Prin urmare, s-ar putea sa ma gasiti lucrand dintr-un laborator, un centru de date, de la un birou, de acasa sau chiar din cafeneaua mea preferata. Munca mea imi creioneaza stilul de viata si faptul ca securitatea cibernetica este mereu in pozitia „pornit” inseamna ca ma gandesc tot timpul la noi metode de a proteja oamenii si companiile impotriva malware-ului - si imi place la nebunie”, mai spune Noushin.
In afara initiativelor menite sa echilibreze proportia femei-barbati in aceasta industrie, Kaspersky Lab a sponsorizat mai multe expeditii pentru a inspira femeile cu spirit aventuros. Recent, compania a anuntat sponsorizarea primei expeditii integral feminine la Polul Nord, care pleaca in luna aprilie din Peninsula Arabica si ajunge 10 zile mai tarziu la Polul Nord geografic.
„In compania noastra numeroase femei inteligente fac programare sau cercetare in securitate cibernetica si ne dorim sa incurajam mai multe tinere sa faca lucruri la care ceilalti nu se asteapta – fie ca acest lucru inseamna sa ajunga la Polul Nord, sa invete sa codeze sau sa devina aparatori cibernetici”, a spus Alex Moiseev, Chief Business Officer la Kaspersky Lab.
Foto homepage: Dmytro Zinkevych /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri