Comunicat de presă
Spectacolul rafinamentului și redescoperirea marilor valori de lângă noi.
Este cea mai nouă colecție de bijuterii creată de Ana Wagner. Sursa de inspirație a Anei a fost arhitectura neo-românească cu influențe bizantine a multor clădiri din Cotroceni, minunatul cartier unde se găsește atelierul nostru. Piesele din porțelan au forma crucii bizantine, pe care artista a redescoperit-o în detalii splendide și ascunse ale arhitecturii Cotrocenilor.
Forma inedită a porțelanului, corespondențele lui calme cu metalele și pietrele semipretioase, regalul culorilor și al miniaturii, designul ingenios fac din "Byzantium" colecția-colecțiilor. Bijuteria că artă născută, acum, din redescoperirea marilor valori din vecinătatea și patrimoniul nostru cultural.
”Călătoriile sunt principala mea sursă de inspirație. Am spus-o adesea. De astă dată, inspirația a venit chiar din vecinătatea atelierului nostru, din superbul cartier Cotroceni. Cauți, uneori, ce ai chiar lângă tine. O simplă plimbare devine o călătorie exploratorie. În plimbările mele prin Cotroceni am observat, tot mai atrasă, detaliile stilului neoromânesc care se distinge în arhitectura zonei. De aici, de la un detaliu-simbol mi-a venit ideea acestei colecții. Forma porțelanului din ”Byzantium” este inspirată de crucea bizantină, așezată atât de discret și divers ca element grafic în patrimoniul arhitectural al Cotrocenilor. ”Byzantium” este rezultatul unei părți a călătoriei spre mine însămi, prin Cotroceni. Și mai este omagiul meu Cotroceni, locul unde ni s-au născut și împlinit atâtea proiecte și de unde sper ca micul nostru atelier să devină brand național”, spune Ana Wagner despre noua colecție.
Colecţia este compusă din 26 de piese-coliere, cercei şi brăţări-înnobilate cu aur, pietre semipreţioase precum rubin, peridot, topaz, aşezate pe lanţuri fine şi sisteme din argint aurit.
Dacă doriți să admirați bijuteria ridicată la rang de artă vă invităm în vizită la noi la showroom începând cu 13 Septembrie.
Vista Alegre – etapa portugheză din cariera Anei Wagner
La ora vernisajului colecției ”Byzantium”, Ana Wagner va fi cu sufletul și gândul alături de noi, la mii de kilometri depărtare. Este pentru prima dată când Ana nu poate participa la lansarea unei colecții pe care a creat-o. Dar absența este motivată și ocazia cum nu se poate mai fericită pentru parcursul creator al Anei. Va fi în Portugalia, unde va crea, o perioadă, alături de departamentul de design al unei fabrici prestigioase de porțelan care se numește Vista Alegre. La sud de Porto, aproape de malul oceanului Atlantic, Vista Alegre va fi o nouă etapă în cariera Anei, care va fi îmbogățită cu experiența portugheză. Îi ținem pumnii, îi urăm succes și suntem mândri de ea.
Despre Wagner Arte Frumoase și Povești
Marca ”Wagner Arte Frumoase şi Povești” s-a impus pe scena manufacturilor românești prin poveștile așternute pe porțelanuri cu tehnici clasice de pictură manuală. Îmbinarea dintre rigoarea tehnicii handmade - mereu rafinată - și fantezia subiectelor este caracteristica mărcii Wagner Arte.
Colecția va rămane permanent în showroomul Wagner Arte din Cotroceni, în bdul.Gheorghe Marinescu 4.
Program de vizitare Wagner Arte: luni-vineri, 10.00 - 18.00, sâmbătă 10.00-14.00 pe bază de programare.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri