comunicat de presa
Potrivit Floria.ro, anul acesta românii au început să se pregătească de sărbători încă de la mijlocul lunii noiembrie, iar cele mai multe comenzi au fost pentru aranjamente florale, coronițe decorative și brazi în miniatură.
Decorațiunile naturale, aranjamentele florale cu lemn, conuri de brad, flori de bumbac, felii de lămâie, măr, portocală uscate, batoane de scorțișoară, eucalipt sunt preferate anul acesta de români, arată datele Floria.ro. Și la nivel cromatic este preferat minimalismul, aranjamentele cele mai căutate fiind în tonuri de alb, verde, cu accente de roșu date de Poinsettia sau ilex. Pentru decorațiunile care completează aranjamentele florale, românii preferă auriul, argintiul și albastrul, alături de figurine din lemn care amintesc de copilărie: îngeri, sănii, patine, chiar mere și nuci, pentru cei care își doresc un Crăciun tradițional.
Față de anii trecuți, remarcăm tendința decorării tuturor spațiilor. Am avut solicitări pentru elemente decorative pentru living, dormitor, pentru biroul de acasă, dar și pentru terase. Se dorește un design unitar, astfel încât comenzile sunt mai ample, dar și făcute mai din timp. De altfel, cele mai multe comenzi sunt pentru decorarea propriei locuințe, după care urmează comenzile pentru prieteni și rude apropiate. Mai ales în aceste cazuri din urmă, clienții programează livrările online din timp, astfel încât să nu aibă surprize, a precizat Marina Popescu, director general Floria.ro.
De altfel, primele comenzi au apărut la începutul lunii noiembrie, mai devreme decât în anii precedenți și au început cu aranjamente de Advent, piese decorative pentru birouri și spații comerciale. Vârful acestora este însă în prima parte a lunii decembrie, când cele mai multe comenzi sunt pentru coronițe și brazi decorativi. După prima parte a lunii, aranjamentele și pachetele cadou sunt cele mai solicitate.
Comenzile corporate sunt primele plasate pentru că sunt comenzi mari, de multe ori customizate, livrate în toată țara. Acestea domină perioada noiembrie – începutul lui decembrie. Din primele zile ale lunii decembrie crește însă fluxul comenzilor pe zona residential, unde de obicei avem o mai mare diversitate, deoarece clienții își doresc obiecte decorative inedite. Comenzile online continuă însă chiar până în Ajun de Crăciun, iar în perioada 20-24 decembrie cele mai multe sunt plasate pentru a face surprize celor dragi, un procent semnificativ de comenzi fiind plasate din București pentru provincie, a mai precizat Marina Popescu.
Colecția de Crăciun a Floria.ro cuprinde peste 30 de buchete și aranjamente de sezon, cu prețuri pornind de la 99 de lei și este disponibilă aici.
De asemenea, pentru a ușura goana după cadouri, Floria.ro a creat și o selecție de daruri speciale, cu bunătăți de sezon, de la cozonac la turtă dulce, biscuiți și praline de ciocolată, vin, șampanie și multe alte surprize, care pot fi personalizate la cerere. Întreaga selecție este disponibilă aici
foto prima pagina ER_09/ Shutterstock
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate