Comunicat de presa
De peste 8 ani consecutivi, Danone România investește în producția locală de lapte prin programul socio-economic „O șansă pentru familia ta”, prin care își propune să susțină familiile din medii defavorizate să se dezvolte ca producători locali de lapte de calitate și să construiască afaceri sustenabile. Până în prezent, compania a investit în program peste 4 milioane de euro, alături de partenerii săi, Fondul Internațional Ecosysteme al companiei Danone, Organizația Non-Guvernamentală Open Fields și partenerul local, Polaris Group, reușind împreună cu familiile de gospodari locali înscrise în program să dubleze producția de lapte realizată de aceștia. De asemenea, în doar un an, numărul micilor fermieri a crescut cu peste 20%, de la 140 de gospodari în 2019, la peste 180 în prezent.
Programul „O șansă pentru familia ta” reprezintă un model de afacere de succes cu impact economic și social deopotrivă. În acest sens, compania investește constant atât în producția de lapte de calitate din România, cât și în susținerea agriculturii locale, urmărind încă de la început, să ajute pe termen lung dezvoltarea micilor fermieri, care, înainte de acest program, practicau un model de agricultură ce le asigura venituri minime. Investițiile în program reprezintă una dintre direcțiile strategice de sustenabilitate ale companiei și au inclus atât donarea de animale de rasă superioară și a unor echipamente de bază, dar și acordarea de sprijin financiar pentru gospodari sau oferirea de consultanță financiară și profesională.
Astfel, activitatea micilor fermieri s-a îmbunătățit de la un an la altul, aceștia reușind să obțină un produs de calitate superioară, la standarde europene și, în același timp, să dubleze cantitatea de lapte produsă. Dacă în 2012 erau colectați, în medie, aproximativ 5 litri de lapte de la un singur animal, în 2019, o văcuță asigura, în medie, 11 litri de lapte. Mai mult, prin activitatea gospodarilor înscriși în program, aceștia asigură în prezent aproximativ 10% din cantitatea totală de lapte colectată anual pentru producția de iaurt din fabrica din București, dublând astfel producția înregistrată la începutul programului.
Succesul producătorilor români de lapte: Know-how și investiții
Programul „O șansă pentru familia ta” urmărește un impact integrat în susținerea producătorilor locali. Pe de o parte, este vizată creșterea nivelului de bunăstare a animalelor, prin investiții în modernizarea sau construcția de noi grajduri și asigurarea condițiilor necesare pentru stabulație. În același timp, în cadrul programului, fermierilor le este oferită consultanță și know-how-ul necesar pentru a crește în mod constant calitatea laptelui. De exemplu, până în prezent, au fost organizate peste 830 de ore de training despre igienă și nutriţia animalelor şi managementul fermei. În plus au fost donate 370 de juninci rasa Holstein, 29 de stații de muls mobile echipate cu panouri solare pentru încălzirea apei, precum și 7 mașini agricole care să le asigure gospodarilor nutrețuri pentru sezonul rece.
Fonduri europene și venituri în creștere
Sprijinul acordat de Danone România prin programul „O șansă pentru familia ta” contribuie inclusiv la îmbunătățirea nivelului de trai al micilor fermieri, astfel că peste 100 dintre familiile implicate la momentul actual în program au înregistrat venituri crescute cu 60%, după doar 2 ani de la demararea proiectului. De asemenea, prin îndrumarea oferită de companie, 59 de fermieri sunt certificați profesional și pot accesa mai ușor fonduri europene. Până acum, aceștia au obținut fonduri europene în valoare de peste 1 milion euro, ce au fost direcționate în principal, către dezvoltarea tehnologică și a flotei de utilaje folosite în activitate.
Mai mult decât atât, tot în cadrul programului, gospodarii și-au creat o asociație pentru suport comun în activitatea lor, cum ar fi cultivarea terenurilor cu porumb și au obținut de la autorități o suprafață de 426 ha de teren pentru asociere, dintre care 268.76 ha de pământuri arabile și 157.84 ha de pășune. Prin astfel de acțiuni, aceștia au reușit să îmbunătățească în mod susținut dieta văcuțelor, o condiție importantă în creșterea calității și cantității laptelui.
„Susținerea producției locale de lapte este una dintre prioritățile companiei noastre, de aceea, de mai mulți ani oferim suport fermierilor mici și mari prin programe dedicate, așa cum este programul <
„<
#fiecareiaurtcontează – Modul prin care românii pot susține producția locală de lapte
Programul „O șansă pentru familia ta” este o inițiativă gândită pe termen lung, care își propune să contribuie în mod direct la sustenabilitatea producătorilor români și la dezvoltarea potențialului local în producția de lapte. De altfel, Danone România a lansat un manifest prin campania #fiecareiaurtcontează, la care orice consumator poate adera, printr-un simplu gest: alegerea unui iaurt Danone, produs în România. Campania își propune să determine consumatorii să conștientizeze că fiecare are un rol important în susținerea producției locale de lapte și că alegerile lor pot influența viitorul fermierilor români, care au nevoie de sprijin continuu.
De peste 20 de ani, Danone România produce iaurturi în fabrica din București, colectând anual peste 60 de milioane de litri de lapte, în cea mai mare parte de la fermieri și gospodari români. Compania are parteneriate durabile cu peste 20 de ferme mari, toate atent selectate şi verificate din punct de vedere al calității, la care se adaugă cele peste 180 de gospodării din proiectul socio-economic „O şansă pentru familia ta”.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri