Comunicat de presă
Huawei România a devenit partener al Asociației Magic, echipând cu tablete secțiile de oncologie pediatrică ale unor spitale din București și Cluj: Institutul Oncologic București, Spitalul Clinic de Urgență M.S. Curie, Institutul Clinic Fundeni și Clinica Pediatrie 2 Cluj Napoca - Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii.
Tabletele donate de Huawei România vor fi utilizate de copiii bolnavi de cancer în perioada spitalizării, ajutându-i astfel să se reconecteze cu lumea din afara spitalului și să țină legătura cu cei dragi.
“În fiecare an, aproximativ 600 de copii din România sunt diagnosticați cu cancer. Perioada de spitalizare este traumatizantă pentru ei, indiferent de vârsta lor. Multi dintre acești copii petrec luni la rând în spital. Nu mai pot merge la școală, nu pot interacționa cu colegii și nu pot fi lângă familiile și prietenii lor, care reprezentau sistemul lor de sprijin. Mulți dintre copiii aflați în această situație suferă depresii și pierd etape în dezvoltarea lor emoțională și socială. Ne dorim ca cei mici saă nu piardă bucuria copilăriei și pofta de cunoaștere în spital. De aceea suntem foarte fericiți că Huawei devine partenerul copiilor în lupta cu boala și că a decis să le vină în ajutor cu tablete care ii vor ajuta sa descopere lumea virtual, pana cand isi vor recapata fortele,” spune Jeanina Zgirie, responsabil comunicare Asociatia Magic.
“Suntem conștienți de faptul că acești copii și familiile lor trec prin cea mai dificilă perioadă a vieții lor și ne dorim să facem ceva pentru a-i ajuta. Din discuțiile cu Magic, am înțeles că foarte mulți dintre acești copii suferă de depresie pentru că se simt deconectați de lumea exterioară, în special acum, în pandemie, când accesul în spitale este permis doar unui părinte însoțitor. Așa ca ne-am gândit că le putem oferi ceva ce face parte din misiunea companiei noastre: conectivitate. În acest fel, sperăm să îi ajutăm să învețe online, să se vadă cu familia și prietenii în întâlniri online și să exploreze virtual în fiecare zi lumea, pe toată durata spitalizării”, explică George Zhang, CEO al Huawei în România.
Donația către Asociația Magic face parte din programul 1.000 Dreams, un proiect regional de responsabilitate socială al Huawei, prin intermediul căruia compania iși propune să susțină educația și dezvoltarea copiilor și a tinerilor.
Pe parcursul celor 18 ani de prezență pe piața locală, Huawei s-a implicat constant în educație, prin programele Seeds for the Future și ICT Academy. De asemenea, la finalul anului 2019 Huawei a devenit partener al Salvați Copiii, susținând un amplu program de educație digital adresat copiilor și părinților acestora. Recent, compania a lansat un program de conectare la Internet a școlilor din zonele rurale ale României, pentru a sprijini copiii și a le facilita accesul la o educație mai bună.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri