Comunicat de presă
Joi, 27 mai 2021, în zona Valea Secu, comuna Dorna Candrenilor din județul Suceava, a avut loc o acțiune de împădurire la care au participat reprezentanți ai organizatorului principal – Maspex Romania prin brandul Bucovina alături de Primăria Dorna Candrenilor, Ocolul Silvic Dorna, Ocolul Silvic Dorna Candrenilor și voluntari din cadrul organizației Vatra Dornei Tineret, Asociația Salvatorilor Montani din România – Salvamont Vatra Dornei și Asociația Tinerilor Dorneni. În cadrul acțiunii au fost plantați 3.000 de puieți de brad.
Acțiunea de împădurire face parte dintr-un șir de acțiuni sociale pe care compania Maspex Romania prin brandul Bucovina le are în program. La acțiunea precedentă, din 2019, au fost plantați 2.000 de puieți de brad iar plantarea a fost una de succes. Puieții plantați se află în plină creștere iar zona împădurită promite deja brazi puternici și falnici.
Toate aceste acțiuni urmează filosofia brandului Bucovina care dă o nouă valență principiului de bază al brandului “sete de echilibru” abordat acum și ca echilibrul dintre oameni și natură.
„Bucovina este un ținut în care există numeroase rezervații naturale, păduri virgine, specii unice sau rare de floră și faună. Prin acțiunile pe care le organizează pentru protejarea și conservarea zonei, compania Maspex Romania prin brandul Bucovina își manifestă respectul față de natură precum și față de consumatorul care apreciază calitățile apei Bucovina, echilibrul și puritatea ei absolută.” - Grzegorz Grabowski, CEO Maspex Romania
“Apreciem mult implicarea companiei Maspex Romania, prin brandul de apă minerală naturală Bucovina, în menținerea echilibrului natural al zonei. Nu suntem la prima colaborare de acest gen cu dumnealor și ne bucurăm mult că, în ciuda vremurilor neobișnuite pe care le trăim din cauza pandemiei, au ales să continue să susțină natura și, implicit, comunitatea noastră.” – Dănuț Candrea, primar Dorna Candrenilor
La acțiunea de împădurire a participat și Carmen Brumă, Ambasadorul brandului Bucovina, cunoscută pentru activitățile ei de susținere a unui stil de viață sănătos, echilibrat.
„Am participat cu mare plăcere și-n acest an la acțiunea de împădurire organizată de Bucovina. Anul trecut nu a avut loc căci pandemia ne-a oprit pe toți din a pune în aplicare cele mai multe dintre planurile făcute pentru 2020. Dar cel mai important este că am reluat de unde am rămas, că ne preocupăm în continuare să păstrăm sau, în unele locuri, să recâștigăm echilibrul dintre om și natură.” – Carmen Brumă.
Apa minerală naturală Bucovina provine din surse subterane localizate într-o zonă sălbatică, protejată, de tip rezervație naturală, izolată de orice activități ale omului. Apa minerală naturală plată Bucovina și-a câștigat aprecierea de-a lungul timpului datorită calităților sale deosebite: este apă minerală naturală plată, de zăcământ, care izvorăște natural, cu reziduu sec foarte scăzut (72g/ml) și pH (7,31) optim consumului permanent. Originea subterană îi asigură stabilitatea, temperatura și conținutul de săruri minerale constante și o protejează de riscurile de poluare, indiferent de condițiile climaterice de la suprafață.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri