Comunicat de presă
Într-un format hibrid (cu prezență fizică sau online), peste 100 de speakeri români și internaționali din industria muzicală, din peste 20 de țări, vor aborda teme de interes pentru actorii din industria muzicală. Printre aceștia se numără Steve Vai, celebrul chitarist american și multiplu laureat Grammy, dar și Jordan Rudess, multi-instrumentist al trupei americane de progressive metal Dream Theater.
Workshopuri și paneluri
Cele mai așteptate workshopuri și paneluri, susținute de specialiști cunoscuți din industrie, sunt cele despre cum să faci față provocărilor apărute după pandemie și cum s-au adaptat artiștii, dar, mai ales, cum să rămâi sănătos mintal după o perioadă foarte grea pentru toți cei din domeniu. În cadrul dezbaterilor, accentul se pune pe soluții și idei creative, care să fie cât mai utile și aplicate. Printre temele acestei ediții se numără și „tineri antreprenori”, „femeile în industria muzicală”, „viitorul muzicii live” sau „muzica din filme”.
Sănătate mintală și provocările după pandemie - Echilibrul psihic e unul dintre cele mai importante lucruri, indiferent de domeniul de activitate. În ultima vreme, pandemia a înclinat și mai mult balanța și a produs dezechilibre în rândul multor persoane, mai ales artiști. Se va vorbi despre sănătate mintală în rândul artiștilor și profesioniștilor din music business. Despre anxietăți, presiunea succesului, ritmul alert de muncă, obiceiuri nesănătoase (mâncat pe fugă, lipsa somnului), cum negociezi cu succesul care uneori vine peste noapte etc. În același timp, subiectele sunt abordate și la nivel de industrie: cum ne revenim după ultimul an jumătate, cum arată industria acum, ce s-a schimbat în bine, ce s-a schimbat în rău, ce am învățat?
Tineri antreprenori din industria muzicală - Într-un secol dominat de tehnologie și social media, e mult mai ușor să devii antreprenor și să te faci cunoscut. Există instrumente gratuite, puse la dispoziția tuturor, care pot scoate un artist din anonimat. Panelul pune în lumină tinerii artiști care au idei antreprenoriale istețe și de succes. Dar cum vin ideile, cum găsesc timp să se ocupe de business și cum afectează asta timpul dedicat artei lor? Cum se păstrează creativitatea printre formulare, contracte și alte provocări ce trebuie manageriate din rolul de antreprenor?
Viitorul muzicii live - Artiștii iubesc concertele, întâlnirea cu fanii, atmosfera de pe scenă - sunt lucruri ce le-au lipsit cu desăvârșire în ultimul timp. Dar publicul ce-și dorește? Alege să facă un efort pentru a-și vedea artistul preferat, să-și facă timp pentru un concert sau festival, să plătească bani pe bilet, poate chiar transport sau cazare? Sau preferă confortul casei, al căștilor sau a difuzoarelor de cea mai bună calitate, unde pot da „play” gratuit melodiilor preferate, în orice moment al zilei? Toate acestea sunt întrebări pe care Dan Fințescu le va aduce în fața profesioniștilor, în cadrul panelului pe care-l moderează.
Anca Lupeș, fondatoarea conferinței MMB declară că „suntem obișnuiți să vorbim din cărți și să dăm lecții primite de la alții, dar Mastering the Music Business e locul în care ne bazăm pe experiența noastră. Cu atâția profesioniști în jur, veniți din toate colțurile lumii, din culturi și medii diferite, fiecare cu o poveste unică, nu ai cum să nu fii ochi și urechi și să înveți de la cei mai buni. Mai mult, panelurile și workshopurile din cadrul conferinței încurajează dezbaterile și întrebările incomode, pe care poate că ți-e mai greu să le adresezi într-un alt context.”
Biletele pentru conferință s-au pus în vânzare pe https://ove.ro/mastering-the-music-business-2021 și pe https://www.iabilet.ro/bilete-mastering-the-music-business-2021-44259/
Biletele cumpărate pentru ediția din 2020 vor garanta accesul la #MMB2021 și rămân valabile pentru noile date.
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice