Comunicat de presă
Asociația Agricola – Neam de Gospodari continuă să se apropie de comunitățile părinților, bunicilor și instituțiilor de învățământ prin intermediul proiectului „Gustul care face bine”. Un ghid de rețete ușoare, sănătoase și gustoase, realizat în parteneriat cu renumitul Chef Cezar Munteanu, nutriționiști, medici pediatri și alți specialiști din diferite arii de expertiză alimentară.
Proiectul își propune remedierea unei probleme actuale la nivel național: îngrijirea preșcolarilor și școlarilor prin alimentația optimă, sănătoasă și delicioasă. „Gustul care face bine” este un program educațional destinat părinților și mai ales persoanelor care prepară hrana copiilor din grădinițe cu program prelungit și after school, care pot învăța astfel despre alimentația potrivită celor mici, rețete dedicate și modalități diferite în care pot face preparatele mai atractive și mai sănătoase pentru copii.
Prin intermediul acestui proiect, AGRICOLA își propune să găsească și să promoveze soluții prin care ideea de sănătos, gustos și accesibil să fie o normalitate.
În cadrul proiectului au fost implicați specialiști din diverse arii de activitate care vizează alimentația sănătoasă, dar și îngrijirea celor mici. Gândit ca un proiect pe termen lung, în sprijinul acestuia s-au alăturat oameni și specialiști care vor să facă o schimbare în societate. Renumitul bucătar Cezar Munteanu este unul dintre cele mai cunoscute personalități ale gastronomiei românești, cu peste 30 ani de activitate, și promoter al unei alimentații sănătoase. Acesta a contribuit la realizarea meniurilor complete pentru grădinițe cu program prelungit, pe o perioadă de 10 zile formate din 30 rețete (mic dejun, gustare și prânz) și la realizarea a 10 rețete dedicate copiilor cu afecțiuni oncologice.
În cadrul proiectului s-a alăturat și clinica KiloStop Junior, prima clinică de nutriție dedicată exclusiv copiilor și adolescenților. KiloStop Junior a contribuit la redactarea principiilor privind alimentația corectă a copiilor de grădiniță. Alina Trifu, fondator iHealth și consultant în nutriție, s-a alăturat proiectului prin redactarea principiilor privind alimentația corectă a copiilor cu afecțiuni oncologice. În timp ce Cătalin Hladi și Laura Matac sunt fotografii oficiali ai proiectului, specializați pe fotografia culinară și cei care dispun de un amplu portofoliu de colaborare cu o serie de branduri renumite la nivel național.
„Proiectele AGRICOLA se nasc din emoție, un atribut al brandului pe care consumatorii îl apreciază. „Gustul care face bine” este clădit din emoție și din dorința de o oferi ceva înapoi comunității din care facem parte. Noi considerăm că acest ghid de nutriție și educație alimentară dedicat celor mici este un lucru esențial pentru viitoarele generații, pentru ca acestea să vină din urmă mult mai puternice și sănătoase.” – Daniel Bitere, președinte Asociația Agricola – Neam de Gospodari.
Ghidul „Gustul care face bine” este disponibil pentru oricine, online: https://www.agricola.ro/ghid-alimentatie-copii/?fbclid=IwAR28wRnTKTykaD6ChIEpjY8ZUJaVjfdPCGegUAfhdwhsCNd15eBAB2C7R8E.
În același timp, ghidul va funcționa și ca un punct de start al conversațiilor despre alegerile sănătoase, educația alimentară și resursele pe care cei mici, dar și cei responsabili de îngrijirea lor le pot accesa pentru a crește oameni mari și sănătoși.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară