Comunicat de presa
Studiile au demonstrat existența „sindromului clădirilor bolnave” (SBS) care apare în clădiri cu ventilație deficitară, din cauza acumulării dioxidului de carbon, a umidității, a compușilor organici volatili sau a particulelor solide în suspensie din aer.
Americanul Robert Scheir, doctor în Microbiologie, specializat în boli infecțioase, a studiat cauzele apariției sindromului în Philadelphia, după epidemia cauzată de bacteria Legionella în anul 1976.
Concluzia dr. Scheir a fost că vaporizatoarele din aparatele de aer condiționat clasice și bateriile de răcire din centralele de tratare a aerului sunt sursele principale de dezvoltare și răspândire a bacteriilor, virusurilor și a mucegaiului. Cercetarea a condus la crearea echipamentelor Steril-Aire care utilizează tehnologia UVGI (iradierea germicidă cu ultraviolete).
Actuala pandemie Covid 19 se va atenua în următorii ani și va deveni o „infecție sezonieră” așa cum arată un studiu prezentat în prestigioasa revistă Nature Computational Science. În studiu se arată că aerul condiționat este una dintre cauzele transmiterii virusului și avertizează asupra „igienei aerului” prin îmbunătățirea sistemelor interioare de ventilație, pentru a împiedica aerosolii (picaturile respiratorii numite si nucleosoli) care pot rămâne suspendați pentru perioade mai lungi.
Care sunt soluțiile tehnice pentru un aer curat în clădiri?
Soluțiile sunt simple: creșterea ventilației, cresterea gradului de filtrare și utilizarea soluțiilor UV-C.
Lămpile germicide UV-C sau Emițătorii® de la Steril-Aire au un randament ridicat și o perioadă de funcționare mai îndelungată. În urma testării s-a dovedit că lampa Steril-Aire poate furniza în medie un randament de 6 ori mai mare decât puterea de dezinfecție a altor dispozitive cu ultraviolete. Dispozitivele au obținut peste 99% distrugere într-o singură trecere asupra bacteriilor și virușilor din aer. Este disponibilă o gamă completă de dimensiuni și configurații de lămpi pentru a se potrivi celei mai largi game de echipamente HVAC și domenii de aplicație - montate extern, intern sau portabile.
„Emițătoarele Steril-Aire de mare randament opresc răspândirea virusurilor, bacteriilor și a mucegaiurilor prin această barieră de radiație UVC. Instalarea la bateriile de răcire ale sistemelor de aer condiționat rezolvă două probleme: elimină toate microorganismele din aer, curățând acel biofilm care se acumulează pe bateria de răcire, prin alterarea ADN-ulului acestora, și o menține curată atâta timp cât echipamentul este în funcțiune. Companii, clinici și laboratoare din întreaga lume au instalat tehnologia pentru a-și proteja angajații și clienții în lupta COVID 19”, a explicat dl Dumitru Anca, directorul tehnic al Oxigenic UVC Solutions SRL, companie care comercializează în România și Republica Moldova acest tip de aparatură.
Dl. Anca a precizat că „Steril Aire oferă spitalelor mai multe avantaje cruciale. Cel mai important dintre acestea este eliminarea microorganismelor din sistemele de aer condiționat și fluxul de aer. Tehnologia permite economisirea a până la 20% din energia consumată de sistemul AC cât și reducerea costurilor de mentenanță și de igienizare a sistemelor de AC. Pe de altă parte, fabricile de alimente obțin o prelungire a termenului de valabilitate și o creștere a calității produselor lor”.
Printre beneficiarii Steril Aire din România se află mai multe fabrici de procesare a laptelui, clădiri de birouri (prima clădire office fiind „Cluj Bussiness Campus”), stadionul „Cluj Arena”, THERME Bucuresti – centru de recreere, etc.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri