Comunicat de presă
Plaza România, care, la acest moment, funcționează în intervalul orar normal, 10.00-22.00, anunță programul pentru perioada sărbătorilor de iarnă: în zilele de vineri, 24, respectiv, 31 decembrie, vizitatorii sunt așteptați cu drag, între orele 10.00 și 18.00.
În ziua de Crăciun, precum și de Anul Nou, centrul comercial va fi închis. În afara acestor zile de sărbătoare, programul de funcționare va fi cel normal, conform reglementărilor în vigoare.
Magia sărbătorilor de iarnă a ajuns, ca în fiecare an, și în Plaza România. Centrul comercial își întâmpină vizitatorii mari și mici cu atmosfera caldă și prietenoasă, specifică acestei perioade festive, și îi invită să descopere și să creeze momente speciale alături de familie și prieteni. O vizită în mall-ul preferat devine și ocazia perfectă de a cumpăra cadourile ideale pentru cei dragi, deoarece magazinele își așteaptă clienții cu oferte inspirate de sărbători și discount-uri care vor ajunge până la 60%.
Și anul acesta, până în data de 23 decembrie, Plaza România găzduiește o nouă ediție a Galeriei Artizanilor Locali - Mici bucurii inspirate de iarnă - , unde poți alege daruri unicat și produse lucrate manual, de la artiști și mesteșugari locali; vei descoperi cu această ocazie decorațiuni cu tematică de Crăciun, jucării colorate și ornamente strălucitoare, bijuterii handmade, accesorii din piele și dulciuri de sezon.
În timpul sesiunii de cumpărături, vizitatorii centrului comercial se pot bucura și de ultima expoziție culturală a acestui an, găzduită de Plaza România până pe 24 decembrie, organizată de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Centrul pentru Tineret al Municipiului București. Expoziția ”Imagini din vechiul București” este o „călătorie” unică prin trecutul cafenelelor scriitoricești din capitala de odinioară, explorând frumusețea Căii Victoriei, atmosfera reședințelor patriarhale și regale, precum și ambianța din cadrul magazinelor cochete, hotelurilor, târgurilor și piețelor bucureștene.
Centrul comercial a luat toate măsurile de prevenție în vederea stopării răspândirii Covid-19, accesul realizându-se conform reglementărilor în vigoare; este dotat cu porți de termo-scanare la toate intrările, cu sisteme de purificare a aerului în lifturi, cu dozatoare de dezinfectant, iar spațiile comune sunt curățate și igienizate frecvent prin nebulizare.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri