Comunicat de presă
Noua gamă conține patru sortimente: lapte proaspăt de bivoliță la 900 g, rulou de 100 de grame de brânză cremoasă, iaurt cu cuagul ferm în două variante: la 200 g și 1 kg. Iar ca o noutate pentru segmentul acidofile a fost introdus ayranul, îndrăgita băutură cu origini orientale.
”Ne-am început activitatea pe un segment de nișă, puțin popular, căci în urmă cu 15 ani, când am lansat La Colline, produsele din lapte de capră nu se bucurau de o popularitate prea mare. Din fericire, astăzi situația este complet diferită. Consumatorii sunt mai conștienți de beneficiile laptelui de capră și nu în ultimul rând, și-au îmbogățit gusturile. Îmi place să cred că am avut și noi o contribuție importantă la această stare de fapt.
La fel vom proceda și cu produsele din lapte de bivoliță, situația fiind oarecum similară. Vorbim despre un produs puțin cunoscut dar accesibil. Cu încredere și entuziasm, pornim la un drum în care consumatorii vor fi încântați să descopere unicitatea lactatelor de bivoliță. Iar cele din portofoliul La Colline sunt cu adevărat surprinzătoare, vă garantez” – Ovidiu Spînu, proprietar La Colline.
Bivolița, animalul de povară al armatei turcești, rămas în gospodăriile transilvănene
Bivolițele sunt crescute de secole în micile gospodării din Ardeal. Originea lor pe meleagurile noastre este disputată și pierdută în negura istoriei. După unii, bivolul autohton ar proveni dintr-o specie salbatică ce, la un moment dat, popula pustele europene. Altă ipoteză este colonizarea cu bivoli asiatici în evul mediu timpuriu cu ocazia invaziilor hune și avare. Singura variantă documentată istoric prin surse scrise și imagini de epocă este cea a apariției bivolului pe meleagurile noastre odată cu expansiunea imperiului Otoman care folosea bivoli masculi, dar și femele la tractiunea poverilor, mai cu seama a tunurilor grele.
Cu instincte puternice care amintesc de animalele sălbatice, bivolul este blând și devotat fiind atașat de cei care iî îngrijesc, dar reticent sau chiar agresiv cu străinii. Se mulțumește cu furaje grosiere, are un ritm de viață domol și adoră scaldatul, în unele culturi fiind numit „bivol de apa”.
Producția de lapte este în medie de 5-7 litri pe zi, laptele fiind foarte concentrat și fin, bogat în grăsimi de bună natură: acizi grași nesaturați cu lanț scurt și omega 3. Bivolițele sunt animale puternice și foarte sănătoase, transmițând prin laptele lor vigoarea și forța acestei specii rare.
Laptele de bivoliță și produsele obținute din acesta - iaurt, ayran sau brânzeturi - sunt delicatese ce merită să fie încercate, contribuind la o dietă variată și echilibrată.
Despre La Colline
Super Lactis SRL este producătorul produselor din lapte de capră regăsite sub brandul La Colline care sunt prezente pe piața din România din anul 2007. La fabrica de la poalele dealului Feleacului, jud. Cluj, sunt obținute produse premium, create după o rețetă tradițională franceză dar folosind materie primă laptele de la ferme de capre din Transilvania. Brânzeturile La Colline sunt produse integral naturale, obținute din lapte de capră, fermenți lactici, cheag și sare de mare. Unele sortimente au adăugate condimente (piper roșu, ierburi a la provence) sau trufe adunate din pădurile din Transilvania. Laptele, iaurtul de băut și chefirul de capră sunt preparate din lapte integral, fără a fi agresate prin tehnologii sofisticate. Nu conțin conservați, organisme modificate genetic sau alți aditivi.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri