Comunicat de presă
Anul 2022 marchează începutul unei misiuni speciale a brandului TEZYO, care își sprijină consumatorii să se exprime liber, fără bariere, prin stilul propriu. Sub umbrela conceptului creativ „Tot ce contează este la următorul pas”, care prinde viață prin colecția de primăvară-vară și promoțiile speciale pentru consumatori, TEZYO susține stilul autentic și libertatea de exprimare, oferind în egală măsură alternative de încălțăminte și accesorii cool, în trend, confortabile și de calitate superioară.
Surpriza noii colecții TEZYO o reprezintă colaborarea cu designerul britanic Kat Maconie, aduși împreună de viziunea asupra consumatorului ca o femeie puternică și încrezătoare, precum și de dedicarea pentru încălțăminte și accesorii ca forme de expresie a stilului personal. Colecția „Kat Maconie for Epica” este disponibilă exclusiv în România, doar în Băneasa Shopping City.
„Ne bucurăm să continuăm seria de evenimente Xclusive by Băneasa Shopping City cu introducerea unei colecții speciale Kat Maconie for Epica, disponibile doar în magazinul TEZYO din Băneasa Shopping City. Prin acest concept unic de campanie ne propunem să conectăm iubitorii de fashion cu brandurile pe care le apreciază și să le oferim experiențe exclusive. Pentru lansarea colecției SS22 a Tezyo, ne-am bucurat să o avem alături chiar pe designerul Kat Maconie, prezentând colecția semnată de ea, acum disponibilă pasionaților de modă doar aici”, a declarat Daniela Matei, PR Manager Băneasa Shopping City.
Originară din Londra, Kat Maconie reflectă, în creațiile sale, spiritul artistic și eclectic al orașului. Kat este dublă câștigătoare a Drapers Shoe Designer of the Year, a colaborat cu designeri de renume precum Ashley Williams si Teatum și și-a construit o rețea globală de distribuitori de prestigiu și o clientelă fidelă. De la Taylor Swift la Rita Ora, pantofii ei cu tocuri au ghidat pașii unor vedete internaționale. Kate caracterizează designul colecțiilor sale ca fiind feminin, unic și îndrăzneț-jucăuș.
Evenimentul de lansare a noii colecții TEZYO se desfășoară sub umbrela „Xclusive by Băneasa Shopping City”, un concept unic sub umbrela căruia se regăsesc peste 40 de branduri premium și de renume internațional, dintre care TAG Heuer, PINKO, Michael Kors, Victoria’s Secret, YSL Beauty Boutique, Chopard, Emporio Armani, Giorgio Armani Beauty, Chanel Espace Beaute, Michael Kors, Maison Christian Dior, etc.
Băneasa Shopping City este destinația ideală pentru cumpărături, spațiul în care iubitorii de fashion se pot reinventa cu piese vestimentare, încălțăminte și produse de beauty de la branduri exclusive, dar și locul ideal în care vizitatorii își pot petrece timpul liber.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri