IN ACEST ARTICOL:

Compania românească Alira Grand Vins anunță deschiderea cramei Aliman, în județul Constanța: o investiție de peste 5 milioane de euro, utilată cu o linie de procesare de ultimă generație și surse regenerabile de energie.

Comunicat de presă

Crama Aliman a luat naștere în iulie 2019 și a fost finalizată în acest an. Valoarea totală a investiției se ridică la 5,23 milioane euro, din care finanțarea publică este de 2,5 milioane euro, obținută de la Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

“Vom continua investițiile în echipă și marketing astfel încât dotarea de top a cramei să se regăsească în calitatea vinurile excepționale pe care publicul le așteaptă de la noi. Suntem o cramă-boutique de referință, iar acest lucru trebuie transmis cunoscătorilor de vin din România, dar și din afara țării. Este o zi foarte importantă pentru noi, răsplătim generozitatea terroir-ului Dobrogei cu o cramă ultra-modernă”, spune Patrik Simek, fondatorul companiei Alira Grand Vins.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Povești de succes și strategii de dezvoltare în afaceri: Antreprenorii învață cum să transforme provocările în oportunități Un gând frumos pentru o persoană deosebită - mesaje cu gânduri frumoase Manichiura cromată sparge toate topurile în nail art! Unghii superbe cu efect de crom (cu străluciri metalice + de oglindă!)

La Aliman, sunt îmbinate tehnologiile moderne cu procedeele tradiționale, precum culesul manual și selecționarea atentă a strugurilor. În același timp crama este dotată cu o linie de recepție a strugurilor atât manuală, cât și automatizată, iar capacitatea de procesare și stocare este de aproximativ 1,2 milioane de litri. Crama, care se întinde peste 80 de hectare, este utilată cu o linie de procesare de ultimă generație, direct de la liderii din industria de profil din Italia, Franța, Bulgaria și România.

Proiectul Aliman a mizat pe utilizarea energiei regenerabile care să susțină cât mai mult din procesele necesare vinificării. Drept urmare, o parte importantă din consumul de energie al cramei este asigurată din energie verde, prin panouri fotovoltaice, cu o putere instalată de 104kW, montate direct pe acoperiș.

Peste 500 de nume de pisici fete și băieți rare. Alege numele perfect pentru pisica ta! Cum au fondat Alina Todașcă și Cătălin Dascălu, Mixton Music, cea mai de succes casă de producție muzicală pentru copii? Dr. Alina Burlacu, medic primar endocrinolog Regina Maria: Ascultați-vă mesajele corpului. Tiroida nu ne înșală, ne transmite semnale de alarmă când suntem stresați sau supărați

Mai mult, climatizarea cramei Aliman este furnizată printr-un sistem de energie regenerabilă format într-un câmp geotermal cu 30 de foraje la 100 de metri adâncime, prevăzut cu pompă de căldură sol-apă care asigură o eficiență ridicată. Crama are o sursă de apă independentă, prevăzută cu un sistem de asigurare a calității apei și un bazin de epurare, completată de un laborator de analize propriu, echipat conform celor mai înalte standarde europene.

Dincolo de performanțele cramei, Aliman înseamnă peste 20 de locuri noi de muncă și atrage deja 100 de lucrători sezonieri în acest proiect cu finanțare europeană. Aici se cultivă soiurile Sauvignon Blanc, Chardonnay, Syrah, Fetească Neagră, Merlot și Cabernet Sauvignon. Crama Aliman oferă și posibilitatea organizării tururilor de cramă și a degustărilor pentru grupuri de până la 50 de persoane.

Cum depășim frica de colonoscopie? Dr. Alina Constantin: Principalele temeri ale pacienților sunt frica de disconfort, aflarea unui rezultat negativ și anxietatea legată de pregătirea pentru procedură Educația mentală și nutrițională a copilului a fost analizată de dr. Cristian Andrei, Emma Pendiuc și dr. Alina Epure Ceai pentru stomac - ghid complet pentru ameliorarea problemelor digestive

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri