Comunicat de presă
Pentru sezonul actual, al zilelor călduroase de vară, designerul propune croiuri feminine cu accente de culoare şi volume. Mâneca bufantă este deja o semnătură a brandului, însă sezonul acesta este reinterpretată pe rochii cu umerii goi, iar elementele de tip cordoane, menite să sublineze talia, le vom regăsi pe rochiile din in care se leagă cu fundă sub bust sau rochii pretrecute, cu mânecă fluture.
În acelaşi timp, vom regăsi în colecţie o readaptare a celor mai îndrăgite modele în nuanţe şi ţesături noi, cu unele elemente de design adaptate.
„M-am gândit la toate lucrurile care s-au întâmplat și la sentimentul de a nu fi în control, la faptul că schimbarea este o constantă în zilele noastre. Să acceptăm nu e neapărat ușor, însă este mai simplu când ne ancorăm în momentele care ne aduc împreună: brunch cu prietenii, călătorii, cină al fresco, garden parties, celebrări”, declară Georgiana Roşca, Designer şi Fondator, Noria Anis.
Colecția primăvară-vară „Joie de vivre” by Noria Anis prezintă ţesături naturale, care lasă pielea să respire, iar ca elemente de noutate vom regăsi materiale precum mătasea naturală sau muselina de bumbac, care păstrează un croi organic, fluiditatea lor fiind marcat de volane și cordoane în talie. Culorile vedetă sunt zmeura şi nuanţele de lavandă.
„Joie de vivre” este o invitaţie către apreciere şi recunoştinţă şi te încurajează să te bucuri de lucrurile mărunte din fiecare zi, de orice moment pe care îl trăieşti din plin: o cină în familie, o conversaţie cu un prieten drag, o zi petrecută în tihnă.
„Anul acesta este unul special pentru brandul Noria Anis, împlinim 3 ani de la lansare iar prin noua colecţie, mi-am dorit să transmit femeilor să se bucure de fiecare piesă nouă achiziţionată, să aleagă şi să investească în articole vestimentare pe care le vor iubi sezon după sezon”, adaugă Georgiana Roşca, Designer şi Fondator, Noria Anis.
Noria Anis susţine conceptul de slow fashion şi încurajează femeile să poarte ţinutele brandului în cât mai multe momente: la birou, ieşiri în oraş, vacanţe, garden parties, festivaluri.
Ţinutele Noria Anis pun în valoare feminitatea modernă marcată de încredere şi naturaleţe, elemente importante ale ADN-ului Noria Anis.
Noile piese Noria Anis din colecţia „Joie de vivre” sunt disponibile online pe https://noriaanis.ro, în showroom-ul din zona Cotroceni, str. Nicolae Turnescu 15, dar și în magazinele partenere.
Despre Noria Anis
Femeia care poartă Noria Anis decide achiziția nu doar din punct de vedere estetic, pune pe primul loc calitatea versus cantitate, se gândește la impactul pe care îl are achiziția respectivă și știe ce implică un produs lucrat cu atenție la detalii. Piesele Noria Anis prezintă o estetică atemporală, silueta feminină și croiuri impecabile. Esenţa brandului Noria Anis este de a susține și de a încuraja femeile să fie încrezătoare în forța lor feminină. Noria Anis este brandul românesc de haine premium daywear și cocktail, care a fost lansat de Georgiana Roşca în anul 2019, în luna mai, odată cu prima colecție. Pentru detalii, vă rugăm accesaţi https://noriaanis.ro şi pe facebook şi instagram
#NoriaAnis #JoiedeVivre #SS22NoriaAnis
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară