Comunicat de presă
Autismul este o afecțiune care poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică sau chiar nivel de educație. Această tulburare nu se poate vindeca, însă diagnosticarea precoce și intervenția timpurie pot ajuta până la 47% dintre copiii cu autism să poată beneficia de o viață independentă. În lipsa activităților teapeutice, simptomele autismului și comportamentele disfuncționale se agravează în timp.
„Familia are un rol esenţial atât pentru copilul cu dizabilități cât și pentru copilul tipic cu scopul de a-i oferi o dezvoltare echilibrată și armonioasă. Este bine cunoscut faptul că în orice familie există perioade cu probleme, însă este extrem de important ca aceste greutăți să fie depășite împreună, cu un limbaj comun, prin susținere și sprijin,” declară Alexandra Dreghiciu, fondatoarea Centrului THE STORY OF AUTISM.
Momentul în care într-o familie se naște un copil cu nevoi speciale reprezintă un stres substanțial, indiferent de pregătirea educaţională a părinților sau chiar de situația materială. Nivelul de stres cu care se confruntă familia este amplificat și de o serie de alte probleme, printre acestea:
- reducerea drastică a bugetului familiei, deoarece unul dintre părinți trebuie să renunțe la locul de muncă pentru a oferi mai mult timp copilului;
- destrămarea relaţiilor sociale anterioare;
- renunțarea la activitățile obișnuite;
- lipsa asistenței psihologice în vederea depășirii situației etc.
Pe lângă acest sentiment se află, de foarte multe ori și sentimentul de vină față de dizabilitatea copilului, necesitatea de a și-l manifesta printr-un sacrificiu personal.
Asociația The Story of Autism derulează două proiecte de mare anvergură, Povestea lui Luca și Make a Friend și astfel contribuie la o mai bună dezvoltare și implicare în societate, atât a copilului care suferă de această afecțiune cât și a persoanelor din jurul său, familie și profesori.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară