Comunicat de presă
Tehnica terapeutică Bowen a apărut în Australia, la începutul anilor ’60, iar bazele acesteia au fost puse de către Tom Ambrose Bowen. Un tratament terapeutic Bowen presupune aplicarea unor mișcări delicate, efectuate cu degetele asupra mușchilor și țesutului conjunctiv, fie direct pe piele, fie peste o îmbrăcăminte lejeră.
„Terapia Bowen nu este un masaj, ci mai degrabă un mesaj. Mai exact, mișcările delicate de rulare, realizate de terapeut, determină o resetare la nivel celular și reprogramează organismul să se vindece în ritmul și în limitele sale, chiar și în cazul unor afecțiuni severe. Există anumite pauze între secvențele de mișcări, ce oferă corpului timpul necesar pentru prelucrarea informațiilor primite, pentru formularea reacției de răspuns și activarea procesului de vindecare”, a precizat Cătălina Păun, terapeut și practician Bowen în cadrul Centrului TerapiiPentruSanatate.ro.
Procesul de vindecare a organismului se realizează prin intermediul relaxării sistemului nervos central, induse de mișcările unice și delicate ale terapiei. Practic, corpul iese de pe pilotul automat, pe care era setat, intrând în modulul de vindecare, prin activarea sistemului nervos parasimpatic.
Este eficientă și în sindromul burnout
Terapia Bowen s-a dovedit benefică într-o multitudine de afecțiuni neurologice și psihosomatice, atât acute, cât și cronice. Aceasta este indicată în numeroase probleme musculare, osoase și articulare, cum ar fi fibromialgie, afecțiuni ale genunchilor și șoldurilor, entorse și luxații ale gleznei, dureri de spate, sciatică, scolioză, cifoză, lordoză, spondiloză, dureri cronice ale umerilor, brațelor și încheieturilor. Tehnica terapeutică este eficientă și în sindromul burnout, în boli sau dezechilibre ale organelor interne, infertilitate, imunitate scăzută, migrene, depresii, stări de anxietate, atacuri de panică, afecțiuni ale tractului respirator, astm, bronșite și rinite alergice, probleme renale, dezechilibre ale sistemului digestiv și intestinal, chisturi ovariene, fibroame uterine.
În plus, terapia scurtează convalescenţa indiferent de vechimea afecţiunii, optimizând funcțiile sistemului imunitar și furnizând un plus de energie și vitalitate. „Tratamentul este benefic pentru toate vârstele și categoriile de persoane, de la nou-născuți la copii, adulți, sportivi, gravide și vârstnici. Multe afecțiuni se ameliorează vizibil, până la dispariție. Metoda conduce la recăpătarea sănătății, prin reechilibrarea organismului la nivel mental, emoţional şi fizic. Întrucât rezultatele se văd și în cazul tratării copiilor și animalelor, este exclus efectul placebo”, a specificat specialistul TerapiiPentruSanatate.ro, Cătălina Păun.
Se aplică anumite protocoale ce corespund afecțiunii respective
Pacientul percepe îmbunătățiri chiar după prima ședință de tratament, întrucât corpul va continua procesul de recuperare și în zilele următoare. Încă de la prima ședință de tratament, tehnica Bowen induce liniștea și pacea interioară, contribuind la eliminarea completă a stresului, un somn mai profund și mai odihnitor, relaxarea sistemului nervos central, regenerarea celulară, precum și la detoxifierea organismului. De regulă, pentru a remedia afecțiuni acute, sunt necesare doar câteva ședințe de tratament.
În cazurile cronice, pot fi necesare mai multe ședințe de terapie. O ședință durează aproximativ o oră. Se aplică anumite protocoale ce corespund afecțiunii respective. Inițial, se fac niște ședințe pregătitoare, iar apoi se pot realiza anumite proceduri specifice, în funcție de cum răspunde la terapie fiecare pacient în parte. Este esențial ca pacientul să consume, zilnic, cel puțin 30-35 ml de apă, pentru fiecare kilogram din corp. Efectele obținute în urma acestei terapii se mențin timp îndelungat, inclusiv după terminarea protocolului de tratament. Potrivit specialistului TerapiiPentruSanatate.ro, nu se recomandă asocierea altor terapii manuale cu tehnica Bowen. Orice alte terapii manuale pot anula procesul de vindecare inițiat de procedurile specifice terapiei Bowen.
Cătălina Păun a absolvit Academia de Terapie Bowen din Australia, cursurile prestigioasei instituții derulându-se pe parcursul a patru ani. Cătălina este Terapeut Bowen - nivel Master, Trainer (Formator), Practician Rejuvance, Access Bars și Biodinamică Cranio-Sacrală Integrată. Pasionată dintotdeauna de conceptele de sănătate și frumusețe, ea consideră profesia de terapeut o vocație. Misiunea Cătălinei este de a dărui starea de bine oamenilor, de a-i ajuta să trăiască în armonie, întrucât, în viziunea sa, boala reprezintă un proces complex, în care componentele emoționale și mentale sunt la fel de importante precum corpul fizic.
Pagini utile:
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural