Comunicat de presă
Raiffeisen Digital Bank este o instituție de credit cu sediul în Austria și operează pe piața din România în mod complet independent, ca subsidiară a Raiffeisen Bank International (RBI). În contextul unei nevoi tot mai mari de servicii bancare online, banca oferă clienților persoane fizice avantajul unui cont curent gratuit, 100% digital. Cardul de debit virtual stocat în portofelul digital le permite clienților să efectueze tranzacții oriunde în lume.
Noii clienți Raiffeisen Digital Bank care semnează un contract de cont curent în perioada 1 septembrie - 30 septembrie 2023 pot primi un bonus de 100 de lei la utilizarea cardului de debit virtual pentru plăți la comercianți. Pentru a beneficia de acest bonus sunt necesare minimum două tranzacții cu cardul de debit la comercianți, la POS (în magazin) sau online, cu o valoare însumată minimă de 200 de lei în perioada promoției. Promoția este limitată la primii 2.000 de clienți care își deschid contul în luna septembrie și îndeplinesc criteriile de eligibilitate. Bonusul va fi plătit de bancă în conturile clienților până la data de 16 octombrie 2023.
"În luna mai am lansat prima versiune a contului nostru curent digital, care vine cu zero costuri percepute de bancă și o aplicație mobilă ușor de utilizat. În septembrie, suntem bucuroși să oferim nu doar un cont curent gratuit, ci și un bonus pentru primii 2.000 de clienți, pe care aceștia îl pot folosi cum doresc. Sperăm ca această promoție să îi convingă pe clienți să încerce serviciile noastre în funcție de nevoile lor, fie că este vorba de călătorii fără comisioane, de comerț electronic sigur, de un cont curent gratuit fără condiționări sau pur și simplu de plăți rapide, pentru cei mereu în mișcare", spune Sorin Stanciu, Country Manager pentru România la Raiffeisen Digital Bank.
"Am pornit Raiffeisen Digital Bank cu o misiune simplă: să facem produsele și serviciile bancare accesibile oricui, oriunde, în mod complet digital. Obiectivul nostru este să devenim alegerea clienților ca o bancă rapidă, simplă și de încredere. Facem pași pentru a construi un portofoliu semnificativ de clienți în România și continuăm să dezvoltăm idei noi pentru a crea mai multă valoare pentru clienții noștri", spune Alexey Kapustin, Chief Executive Officer la Raiffeisen Digital Bank.
Mai multe informații despre bancă, oferta de cont curent și termenii și condițiile promoției sunt disponibile pe site-ul https://www.raiffeisendigital.com/ro.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri