CP
Nespresso este cunoscut în întreaga lume și datorită modelului său unic de business direct către consumator, fiind una dintre puținele cafele, dacă nu chiar singura, care se distribuie prin intermediul propriei rețele de magazine si pe propriile canale de ecommerce: website și aplicație.
”Acest model direct către consumator asigură o satisfacție ridicată clienților noștri, întrucât relațiile pe care le construim cu ei sunt deosebit de trainice și personalizate. De aproape opt ani ne mândrim în Romania cu unele dintre cele mai înalte scoruri în ceea ce privește intenția de recomandare a clienților noștri cu privire la produsele și serviciile Nespresso, acestea situându-se mereu între 83% și 86% - un scor excepțional pentru orice jucător din industria produselor sau a serviciilor de lux”, spune Ana-Maria Doxan, Business Executive Officer la Nespresso România, Nestlé România.
Ajungem mai aproape de consumatori prin experiențe desăvârșite:
Anul 2023 a venit cu 2 lansări importante, atât în gama pentru consum acasă, cât și în gama Profesională. Pentru sistemele Vertuo și Original, Nespresso tocmai a lansat pe piața locală sortimente din gama Reviving Origins. Iubitorii de cafea pot degusta cafelele unice din Cuba, Columbia și Uganda începând cu această lună. Prin programul Reviving Origins, Nespresso rescrie povestea unor cafele deosebite din zone afectate de schimbări climatice sau sociale. Pentru gama Profesională, brandul a lansat în acest an gama Exclusive Selection. Sortimentele Exclusive Selection provin din terroir-uri necunoscute sau neexplorate din Nepal sau Galapagos, oferind o experiență memorabilă și o oportunitate unică de a spune povești despre metode foarte inedite de a culege și procesa planta de cafea.
Una dintre cele mai importante realizări din acest an pe piața locală este extinderea lanțului de magazine Nespresso prin expansiunea punctului de vânzare din Timișoara într-un Boutique, oferind o experiență completă iubitorilor de cafea, deschiderea primului punct de vânzare din Iași, respectiv apropiata deschidere a primului punct de vânzare din Constanța.
“În primul rând, am creat abonamente de cafea sau de espressoare pentru a răspunde cât mai bine nevoilor membrilor noștri: comenzi lunare automate, credit pentru produsele preferate – capsule, accesorii si espressoare, livrare gratuită și beneficii pentru senioritate. Consumatorii au nevoie de rapiditate, își doresc beneficii extra și recunoașterea loialității. O altă modalitate prin care completăm experiența memorabilă Nespresso este prin lansarea sesiunilor de Masterclass ținute de Coffee Ambassador Nespresso pentru membri, clienți și parteneri. Am început această inițiativă în acest an și am ținut deja peste 10 sesiuni despre arta cafelei și unicitatea sortimentelor noastre. Iar o altă modalitate prin care creăm momente cu adevărat unice și speciale este prin experiențe fine dining. Cafeaua Nespresso este integrată în aceste experiențe culinare de lux, prin pairing cu preparate extraordinare sau integrată în rețete unice create de Chefi de top, dezvăluind note și profiluri aromatice memorabile”, a menționat Ana-Maria Doxan.
Aceste proiecte, care au în centru consumatorul, sunt dublate de inițiative menite să reducă impactul asupra mediului. Nespresso a lansat de curând raportul de sustenabilitate – The Positive Cup. În 2022 Nespresso și-a îndeplinit angajamentul comunicat în septembrie 2020 ca fiecare ceașcă de cafea Nespresso să aibă o amprentă de carbon neutră, iar în prezent, compania lucrează la îndeplinirea obiectivului Net Zero. Pașii urmați de Nespresso pentru atingerea obiectivului Net Zero sunt agricultura regenerativă, plantarea de 32 de milioane de arbori în perioada 2021-2030, inovații în produse și sisteme, precum și optimizarea energiei și logisticii.
Circularitatea are un rol esențial în strategia de sustenabilitate a companiei, iar pe lângă implementarea unei infrastructuri locale proprii de colectare și reciclare a capsulelor utilizate, compania a lansat în 2022 și progamul RELOVE, prin care recondiționează espressoare utilizate. Astfel, brandul vine în completarea eforturilor de circularitate a capsulelor, cu soluții pentru reutilizarea espressoarelor. De la lansarea programului RELOVE, în februarie 2022, aproximativ 300 de espressoare au fost recondiționate, găsindu-și noi utilizatori prin această inițiativă.
“Recondiționând espressoarele și prelungindu-le astfel durata de viață, reducem producția de plastic și alte materii prime, precum și emisiile de CO2, deoarece acestea sunt recondiționate la un service local. Toate espressoarele sunt aduse la stadiul de conformitate funcțional și estetic, pentru a oferi aceeași experiență de consum și calitate inegalabilă a cafelei Nespresso”, povestește Ana-Maria Doxan, Business Executive Officer Nespresso Roamania.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri