Ivatherm, prima companie românească de dermatocosmetice, a primit trofeul „George G. Assan" la categoria „Brandul românesc al anului", Trofeul de Excelenţă pentru situarea, timp de cinci ani consecutiv, pe primele trei poziții ale Topului firmelor din București și trofeul pentru locul 1 pe București, în cadrul celei de-a 30-a ediții a Galei organizate de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB).
„Este o onoare, o bucurie si o reconfirmare a faptului că facem bine ceea ce facem. Premiul este meritul întregii echipe Ivatherm, o echipă de 60 de oameni care iubesc ceea ce fac, sunt dedicați si împărtășesc valori comune. În 2022 compania a avut cea mai mare creștere a cifrei de afaceri de până acum, 42%. În 2023, am înregistrat o creștere de 34% în prima jumătate a anului și în cea de-a doua jumătate estimăm rezultate similare anului trecut. Suntem mândri că împreună am construit un brand românesc de succes și că suntem prezenți și la nivel internațional în 15 țări, promovând astfel un brand de țară și o resursă unică în lume, Apa Termală Herculane.”, declară dr. Rucsandra Hurezeanu, fondatoare si CEO Ivatherm.
În cadrul Galei Topului Firmelor din Capitală, un eveniment de referință pentru comunitatea de afaceri a capitalei, CCIB a acordat Ivatherm premiul special „Brandul românesc al anului" ca o recunoaștere a managementului performant și a eforturilor depuse de echipa Ivatherm la rezultatele performante înregistrate de companie de-a lungul anilor, utilizând capital exclusiv românesc. Rezultatele remarcabile ale companiei au fost reconfirmate și de celelalte două premii CCIB, Trofeul de Excelenţă pentru situarea, timp de cinci ani consecutiv, pe primele trei poziții ale Topului firmelor din București și trofeul pentru locul 1 pe București.
Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București premiază anual cele mai performante societăți ale mediului de afaceri bucureștean. Laureații CCIB au fost stabiliți conform unei metodologii complexe, aprobate și aplicate unitar, la nivel național, în întregul sistem cameral. În stabilirea clasamentelor au fost luați în calcul indicatori precum: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și eficiența utilizării capitalului angajat, calculați în baza a șaisprezece elemente extrase din situațiile financiare depuse de companii la Ministerul Finanțelor și la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Ivatherm este prima companie românească de dermatocosmetice, fiind înființată în 2005 de dr. Rucsandra Hurezeanu. Produsele sunt dermocosmetice cu Apă Termală Herculane, special create pentru pielea sensibilă, prescrise de medicii dermatologi și vândute în farmacii. Cu două milioane de produse fabricate anual, 60 de angajați și peste 70 de formule cosmetice, compania este în primii 5 jucători pe piața de dermocosmetice din România și are o prezență internațională în 15 țări din Europa, Asia și Orientul Mijlociu.
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate