IN ACEST ARTICOL:

Henkel România este, din 2010, un partener tradițional al Departamentului Modă-design vestimentar al Universității de Artă și Design – UAD – Cluj-Napoca, compania dorind să contribuie și să sprijine astfel demersurile educative și inovațiile UAD, un adevărat pionier în domeniul învățământului academic creativ din România.

Comunicat de presă

Cel mai recent exemplu îl constituie susținerea în perioada octombrie-decembrie 2023, a formatului educativ conceput și coordonat de Asociația Departamentul Creativ din Cluj-Napoca, pentru studenții și masteranzii Departamentului Modă-design vestimentar UAD, cât și pentru comunitatea locală – absolvenți UAD•FASHION.

Acest nou format educativ a presupus o serie de trei evenimente de tip Ateliere practice, care completează aria curriculară, conduse de specialiști cu multă experiență în industriile creative. Aceste trei workshop-uri au fost axate pe „Project Management” și pe conținuturile conceptuale aferente acestei teme. În plus, în cele trei sesiuni, studenții au avut acces și la informații despre istoria business-ului Henkel și a celor mai importante mărci din portofoliul diviziei detergenți Henkel, insight-uri greu accesibile publicului larg. Mai mult, fiecare workshop a avut și o parte practică, extrem de utilă în contextul actual (local și global), în cadrul căreia, studenții și masteranzii Departamentului Modă-design vestimentar UAD Cluj-Napoca au fost încurajați să interacționeze cu situații și exemple concrete Henkel. Cele trei sesiuni (cu circuit închis) au avut loc pe 27 octombrie, 25 noiembrie si 16 decembrie 2023, în spațiul interdisciplinar Meron, de pe Strada Horea, nr. 5, în Cluj-Napoca. Meron este unul dintre partenerii instituționali care susțin acest proiect.

Cele trei workshop-uri s-au bucurat de un public profesionist, studenți, masteranzi, absolvenți, experți, profesori, iar primele impresii ale studenților au fost extrem de laudative și încurajatoare la adresa organizatorilor: „Mi-a plăcut foarte mult, foarte interesant, mi-am notat și am învățat multe”, „Foarte util și relevant pentru noi”, „o abordare practică binevenită”, „tot ce am învățat aici ne va ajuta mult pe partea practică și de business”, „aceste tipuri de workshop-uri ne vor ajuta în job-urile din domeniu”, „project management-ul e important pentru o bună organizare a timpului oricărui proiect”, „au fost constructive toate cele trei workshop-uri”, „informațiile ne vor ajuta pentru proiecte viitoare”, etc.

Andrey Yekimov, General Manager Henkel Consumer Brands Romania & Bulgaria, a declarat următoarele despre această noua fațetă a colaborării dintre Henkel Romania, Departamentul Modă-design vestimentar UAD și Asociația Departamentului Creativ: „Cred în puterea exemplului pozitiv pentru tânără generație de talente creative și în inspirația extraordinară oferită de un brand inovator cu o istorie extrem de bogată, precum Persil – cel mai cunoscut brand din portofoliul Henkel detergenți. Suntem onorați să sprijinim un alt demers inovator al Secției de Modă şi Design Vestimentar UAD – partenerul nostru tradițional în zona educației creative”.

Lucian Broscățean, conf. univ. dr. și director al Departamentului Modă-design vestimentar UAD Cluj-Napoca a declarat următoarele: „Prin aceste trei workshop-uri concepute și dezvoltate de Asociația Departamentul Creativ special pentru studenți, masteranzi și absolvenți UAD•FASHION, având susținerea conducerii UAD Cluj-Napoca, a decanului FADD, conf. univ. dr. Anamaria Tomiuc, a consultantului creativ dr. Liana Martin, a cultural energizer-ului Crina Ciocian, n-am propus să completăm aria curriculară, prin problematizarea unor teme și concepte esențiale pentru job-uri profesioniste în industriile creative. În fiecare serie de workshop-uri se vor aborda teme diverse, de la project management până la marketing, precum și istoria unor brand-uri ca Persil, toate perspectivele fiind ale unor experți cu impresionate CV-uri și voci distincte. Pentru primele trei sesiuni din lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2023, workshop-urile sunt realizate cu suportul partenerilor instituționali – Henkel România și Meron – precum și al partenerilor media: The Woman, Diva și Divanul. Suntem recunoscători, tuturor, pentru implicare și profesionalism. În paralel cu aceste trei workshop-uri am dezvoltat încă doi piloni legați de completarea ariei curriculare. Vă invităm pe paginile de social media UAD•FASHION, unde veți putea descoperi noile proiecte ale Departamentului Modă-design vestimentar UAD Cluj-Napoca.”


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri