Comunicat de presă
Pull&Bear, brandul de modă pentru tineri din grupul Inditex, a redeschis ieri, 31 ianuarie, magazinul emblematic din centrul comercial Băneasa Shopping City. Această redeschidere marchează inaugurarea noii imagini de magazin a mărcii: un concept inovator și digitizat care duce versatilitatea la un nou nivel.
Brandul și-a propus să evidențieze un stil funcțional prin mobilier și toate elementele decorative instalate, iar cele mai noi campanii sunt communicate prin intermediul ecranelor digitale din policarbonat. Cu acest nou concept, Pull&Bear investește în cel mai recent sistem de self-checkout, parte a strategiei de digitalizare a magazinului, oferind clienților o experiență de cumpărături caracterizată prin inovație, funcționalitate și versatilitate.
Dispuse pe o suprafață totală de 572 m2, finisajele decorative rafinate și simplificate pun în valoare noua modalitate de expunere a articolelor de îmbrăcăminte, aflate pe o structură reglabilă și inovatoare, totodată facilitând un câmp vizual mai larg asupra celor mai recente colecții și funcționalități. Interiorul magazinului îmbină nuanțe albe, finisaje metalice și elemente luminoase, adaptate caracteristicilor spațiului bine organizat.
Odată cu noul concept de magazin, Pull&Bear pune la dispoziția clienților săi colecția exclusivă și nou lansată, creată în colaborare cu LEE. Acest parteneriat prinde viață într-o colecție capsulă care își propune să suprindă esența unei țesături iconice, bazându-se pe moștenirea occidentală pentru care Lee® este recunoscută și adaptând-o la trendurile actuale. Rezultatul obținut este pus în valoare printr-o linie de tricouri, jachete, blugi și accesorii, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, prezentate într-o colecție puternică și modele ultra-contemporane, care se bazează pe experiența ambelor mărci consacrate.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri