Comunicat de presă
Toți pasagerii care au călătorit pe 6 martie pe ruta București – Bologna și retur au degustat în zbor o selecție deosebită de brânzeturi românești de specialitate din programul Poftim Brânza Românească, iar la aterizarea pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București le-a fost oferit un vin atent selecționat din programul Deschidem Vinul Românesc.
Carrefour continuă promovarea produselor românești cu ocazia unor aniversări speciale, de data aceasta pentru cel mai nou program al său, Poftim Brânza Românească. După ce în 2023, de 1 Decembrie a deschis vinul românesc într-un zbor Treviso/Veneția – București cu o degustare dedicată celor aflați în călătorie de Ziua Națională, în 2024 tradiția a continuat, de data aceasta în săptămâna în care celebrăm femeile. Pasagerii aflați în zborul Wizz Air au fost surprinși cu o degustare de brânzeturi maturate românești, în pairing cu trufe de ciocolată, iar la aterizarea în București le-au fost oferite două vinuri românești special alese din programul Deschidem Vinul Românesc.
„Suntem mândri că am reușit să ducem la înălțime și cel mai nou program al nostru, de susținere și promovare a brânzeturilor românești, Poftim Brânza Românească. După ce anul trecut am deschis vinul românesc de 1 Decembrie, tot la înălțime, în zbor, am ales și de data aceasta o sărbătoare importantă, săptămâna în care celebrăm doamnele din viața noastră. Suntem bucuroși că le-am putut oferi pasagerilor un moment inedit, o degustare de produse autentice și rafinate. Pentru noi este încă o dovadă că suntem întotdeauna alături de producătorii locali prin programele noastre și ne dorim să promovăm în continuare produsele românești cu fiecare ocazie” a declarat Narcis Horhoianu, Chief Marketing Officer & E-Commerce Director Carrefour România.
Gazde ale degustării și cele care i-au introdus pe pasageri în universul brânzeturilor maturate românești și al vinurilor au fost Marinela Ardelean, expert internațional în vinuri și ambasador al programului Deschidem Vinul Românesc și Alina Donici, proprietar al fabricii Artesana Tecuci și ambasador al brânzeturilor românești.
„Este pentru a doua oară când Deschidem Vinul Românesc în parteneriat cu Wizz Air, de data aceasta în cinstea tuturor femeilor, în săptămâna dedicată lor. Acum am ales o combinație surprinzătoare de gusturi, cu brânzeturile remarcabile din cel mai nou program Carrefour România, Poftim Brânza Românească. Vinurile oferite, Roza și Sonet de la Crama Ciumbrud, din zona unde cresc cei mai frumoși trandafiri, au fost o adevărată surpriză aromată pentru toți pasagerii. În calitate de ambasador al programului Deschidem Vinul Românesc, mă bucur că pot reprezenta vinurile țării noastre cu orice prilej, indiferent că suntem în aer, pe pământ românesc sau pe meleaguri străine”, a declarat Marinela Ardelean, Ambasador al programului Deschidem Vinul Românesc și expert internațional în vinuri.
Poftim Brânza Românească, lansat în aprilie 2023, este cel mai nou program de susținere și promovare a brânzeturilor maturate românești dezvoltat de Carrefour România. Împreună cu experți locali, identifică producători din întreaga țară, acordă expertiză tehnică, dar și suport pentru a avea acces în retailul modern. Sprijină fermierii români prin cauzele deschise în Act for Good și oferă clienților Carrefour o selecție bogată de brânzeturi românești unice, maturate și cu mucegai, toate create cu ingrediente locale de cea mai bună calitate.
Deschidem Vinul Românesc este un program național pe termen lung, dezvoltat de Carrefour România, cu misiunea de a sprijini industria vinului românesc și de a pune România pe harta internațională a vinului. De la debutul din 2019, peste 200 de etichete s-au alăturat programului, unele noi în retail, 59 vândute exclusiv în Carrefour la nivel național și unele premiate la concursuri internaționale de vinuri, precum International Wine Contest Bucharest, Concours Mondial de Bruxelles, International Wine Challenge sau Decanter World Wine Awards.
Pairingul a fost compus dintr-o varietate de brânzeturi maturate de la producătorii locali care fac parte din programul Poftim Brânza Românească: brânză maturată cu trufe Artesana Tecuci, brânză maturată 14 luni din lapte de oaie Five Continents, brânză maturată Thilde Lăptăria cu Caimac, brânză maturată Raclette Arkase, brânză maturată de capră Artesana Tecuci și brânză maturată cu chimen Torockoi devenit De Coltești, fiecare asociată cu o trufă de ciocolată premium, împreună cu două vinuri, Roza și Sonet de la Crama Ciumbrud, din programul Deschidem Vinul Românesc.
„În săptămâna în care celebrăm femeile din viața noastră, le-am oferit pasagerilor un mix de brânzeturi maturate românești din programul Poftim Brânza Românească, servite cu trufe de ciocolată asortate și, bineînțeles, cu vinuri de poveste. Cred că vinul, brânza și oamenii sunt motive cu care România se poate mândri oricând și oriunde. Alături de Carrefour România sunt convinsă că putem face și din brânza românească un brand de țară” a spus Alina Donici, Managing Partner Artesana Tecuci și Ambasador al brânzeturilor românești.
Printre pasageri s-a aflat și Andreea Lițescu, căpitan de aeronavă la Wizz Air și creator de conținut. Alături de pasageri și de Carrefour România, Andreea le-a celebrat cu această ocazie și pe colegele sale, care în această săptămână aniversează Săptămâna Femeilor în Aviație.
„Cu ocazia Zilei Femeii, ne alăturăm pentru a doua oară invitației Carrefour de a ne surprinde pasagerii în zbor, de data aceasta pe ruta București – Bologna și retur. Pasagerii noștri au avut parte de o experiență unică, o degustare de vinuri și brânzeturi fine din programele Deschidem Vinul Românesc și Poftim Brânza Românească, alături de Marinela Ardelean și Alina Donici. Rămânem fideli pieței din România și oferim în continuare clienților noștri cele mai bune variante de călătorie din și către România la tarife low-cost, la bordul aeronavelor noastre moderne și sustenabile”, a spus Valeria Bragarenco, Corporate Communications Manager la Wizz Air.
Programele Deschidem Vinul Românesc și Poftim Brânza Românească sunt disponibile în toate cele 46 de hipermarketuri Carrefour, precum și în anumite marketuri, dar și online, oferind clienților ocazia de a susține antreprenoriatul românesc și comunitățile locale.
Cei pasionați de produse românești autentice pot afla mai multe pe www.deschidemvinulromanesc.ro și https://lp.carrefour.ro/poftim-branza-romaneasca/.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri