Comunicat de presă
Începând cu luna mai, 1 milion de înghețate Salted Caramel Caffe Latte vor fi disponibile pe piață, în locațiile 5 to go și în rețelele de retail, pentru oricine dorește să savureze o doză delicioasă de răsfăț și energie la cornet.
Colaborarea dintre 5 to go și Corso a fost inspirată de preferința emblematică a consumatorilor pentru înghețată și cafea, Salted Caramel Caffe Latte oferind un mix cool de texturi și arome irezistibile, prin asocierea savuroasă dintre caramelul sărat și cafeaua cremoasă cu gust delicios de lapte. Noul produs reunește ingredientele de top ale celor două mari branduri iubite de români, lideri pe propriile segmente de piață, și are potențialul de a seta noi trenduri în acest sector, având un gust unic în România. Salted Caramel Caffe Latte se adresează în special tinerilor, pe care mizează să-i cucerească prin gust, design, unicitate și preț, coordonate care vor transforma rapid acest produs într-unul extrem de popular, devenind alegerea lor preferată.
„Noul produs din portofoliu este conceput pentru succes și preconizăm că va intra rapid în trendurile verii. Combinația originală a celor două gusturi este gândită astfel încât să facă înghețata Salted Caramel Caffe Latte diferită și cât mai accesibilă. Le mulțumesc partenerilor noștri de la Corso, care ne-au oferit oportunitatea de a explora această nouă zonă și pentru mobilizarea exemplară care ne-a permis să lansăm produsul într-un moment optim. Astfel, din luna mai, odată cu intrarea noului produs în portofoliul nostru și în meniul 5 to go, clienții au mai multe opțiuni, iar atunci când trec pragul cafenelelor pot savura #nudoarCafea sau snackuri, ci și o delicioasă înghețată cu gust de cafea, desertul perfect de vară”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.
„Să mizăm pe idei curajoase și combinații inedite de ingrediente pentru diversificarea palatei de gusturi Corso este unul dintre dezideratele noastre de bază, excelent concretizat prin acest mix nu doar între înghețată și cafea, ci și între două branduri definite prin dedicare și performanță, astfel fiind îndeplinite premisele pentru competitivitatea și succesul produsului. Ne bucură demararea acestui nou parteneriat cu 5 to go și avem convingerea că se va înscrie pe lista proiectelor noastre de suflet și de succes”, a completat Albert Davidoglu, CEO Macromex.
Corso este lider pe piața mărcilor de înghețată din România, iar 5 to go, cea mai accesată franciză din țară și brandul cu cea mai mare creștere absolută a numărului de cafenele din Europa, aflat într-un continuu proces de expansiune. Cele două branduri au contribuit semnificativ în ultimii ani la evoluția segmenetelor pe care activează, prin consecvență, plusvaloare și performanță. Reputația mărcilor 5 to go și Corso, viziunea și angajamentul de a furniza constant experiențe superioare de consum oferă garanția unui produs de top, precum este Salted Caramel Caffe Latte.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri