Comunicat de presă
În anul școlar 2024-2025, 650 de elevi din 26 de clase (V-VII) vor participa la
390 de sesiuni educaționale, desfășurate în 13-15 școli din mai multe județe. Aceste sesiuni se vor concentra pe teme relevante precum nutriție, activitate fizică, mindfulness și îngrijirea plantelor. Traineri certificați ai asociației InspirAction vor folosi metode interactive, bazate pe coaching, adaptate stilului de învățare modern, pentru a crea o experiență educațională captivantă.
Programul vizează dezvoltarea abilităților necesare pentru o viață sănătoasă, cu accent deosebit pe diversificarea alimentației, impactul nutriției asupra nivelului zilnic de energie, importanța hidratării și odihnei, gestionarea emoțiilor, planificarea activităților pentru a forma noi obiceiuri sănătoase. „Gust pentru sănătate” își propune nu doar să îmbunătățească obiceiurile alimentare, ci și să contribuie la formarea unor tineri încrezători și rezilienți.
Rezultate impresionante în primele două ediții
Programul „Gust pentru sănătate” a debutat în anul 2022 și a avut, până în luna iunie a acestui an, 478 de elevi beneficiari. Rezultatele obținute în primele două ediții sunt impresionante: 65% dintre participanți au dezvoltat obiceiuri de viață sănătoase, iar stima lor de sine a crescut cu 41%. În plus:
- consumul de produse fast-food a scăzut cu 31%;
- consumul de legume crude a crescut cu 43%;
- consumul de sucuri acidulate a scăzut cu 30%;
- consumul de dulciuri a scăzut cu 28%.
„Aceste date sunt dovezi clare ale impactului pozitiv pe care proiectul nostru îl are în viața tinerilor și a familiilor acestora. Suntem dedicați continuării acestei inițiative și promovării unei generații mai sănătoase, mai conștiente și mai informate”, a declarat Simona Paraschiv, Președinte Asociația InspirAction.
„Programul «Gust pentru sănătate» este o extensie naturală a angajamentului Carrefour de a promova un stil de viață sănătos. Ne bucurăm tare mult să observăm că impactul sesiunilor educaționale din cadrul programului nu se limitează doar la aspecte care țin de sănătatea fizică, ci contribuie și la creșterea încrederii în sine și a rezilienței emoționale a tinerilor. Împreună cu InspirAction, ne propunem să oferim resurse esențiale pentru un viitor mai sănătos și responsabil, facilitând formarea unor obiceiuri durabile care să sprijine bunăstarea generațiilor viitoare”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.
Înscrieri deschise pentru școli
Până în data de 27.09.2024, profesorii diriginți din școlile interesate sunt invitați să se înscrie în program prin completarea unui formular disponibil pe pagina Asociației InspirAction la: https://inspiraction.ro/gust-pentru-sanatate-3/.
Școlile și cele 26 de clase selectate să participe în programul educațional vor fi anunțate până în data de 14.10.2024.
Criterii de eligibilitate: se pot înscrie diriginții cu elevi de clasa a V-a, a VI-a și a VII-a, motivați să participe la activități extra-curriculare despre nutriție, activitate fizică, mindfulness și îngrijirea plantelor, din următoarele orașe: Alba Iulia, Baia Mare, Botoșani, Brașov, București, Craiova, Cluj-Napoca, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Iași, Mangalia, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Sebeș, Sibiu, Suceava, Timișoara și Târgu Jiu.
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate