Comunicat de presă
Conform studiului, pe prima poziție în topul activităților de dezvoltare personală preferate de români se află vizionarea de podcasturi, menționată de 49% dintre respondenți (54%, în cazul celor cu vârste între 35 și 45 de ani). Preferința pentru podcasturi a înregistrat o creștere semnificativă anul acesta, față de 38% în anul 2023, și este urmată îndeaproape de lecturarea cărților de dezvoltare personală, cu 47% în 2024, față de 45% anul trecut, aceasta fiind preponderent opțiunea persoanelor din categoria de vârstă 55-65 de ani. Cursurile și specializările profesionale, coachingul/consilierea și mersul la psiholog au fost și ele menționate în aceeași secțiune, dar cu procente mult mai mici.
„Accesul facil la informații prin intermediul social media, noile forme de a transmite mesajele și de a interacționa în spațiul virtual explică un număr atât de mare de respondenți care preferă vizionarea podcasturilor ca primă opțiune. Practic, vorbim despre o adaptare la contextul social și cultural din prezent. Totuși, faptul că există un număr aproape egal de respondenți care preferă cărțile de dezvoltare personală, ne poate arăta că în România, cel puțin, există încă o diferență de generații, cei cu vârsta între 55 și 56 ani rămânând fideli modului de a accesa informațiile cu care au fost obișnuiți cea mai mare perioadă din timp. Interesant este să urmărim în continuare cum aceste date vor evolua în timp și cum vor influența relația cu psihologii, coachingul/consilierea personală, mai exact, în ce măsură oamenii vor mai apela la ajutorul unui terapeut când au acces la un număr atât de mare de podcasturi care îi ajută să fie cât mai autodidacți“, spune Bianca Dragomir, antropolog, expert CIPRA.
Întrebați despre activitățile preferate în timpul liber, 68% dintre respondenți au indicat plimbările în natură, urmate de mersul la cumpărături (54%) și de citit (41%).
39% dintre respondenți merg la cinema sau se uită la filme acasă, 38% se văd cu prietenii, 29% practică un hobby, precum sport, pescuit, dans, pictură sau gastronomie, 25% ies la restaurant/bar/club, iar 17% se relaxează cu activități de răsfăț (masaj, spa, manichiură).
Totodată, dorința de a se organiza mai bine, astfel încât să aibă mai mult timp liber, a fost menționată anul acesta de un număr semnificativ mai mare de respondenți (52%, comparativ cu 44% în 2023), ca factor de echilibru între viața personală și cea profesională, fiind urmată de:
- curajul de a face schimbări care să le îmbunătățească viața (44%)
- mai mult timp pentru pasiuni (42%)
- mai multe vacanțe (41%)
- viață socială mai activă (37%)
- investiția în activități de dezvoltare personală (36%)
- ajutorul specializat, precum terapie, coaching, mentoring (17%).
Realizat de Reveal Marketing Research în luna mai 2024 pe baza metodologiei CAWI (chestionare autoaplicate online), studiul CIPRA a vizat un eșantion reprezentativ la nivel național, format din 1008 respondenți, bărbați și femei, utilizatori de internet, cu vârste între 18 și 65 ani, din mediul urban sau rural. Rezultatele studiului sunt disponibile pe site-ul CIPRA, secțiunea Studii.
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate