Cercetari revolutionare: Nu a inceput cu tine, trauma este mostenita de la parinti!

In incercarea de a decodifica astfel de povesti de viata, oamenii de stiinta sunt capabili astazi sa identifice markeri biologici – evidente ale traumei transmise de la o generatie la alta. Rachel Yehuda, profesoara de psihiatrie si neurostiinte la Mount Sinai School of Medicine – New York, este unul dintre expertii lumii in psihologie post-traumatica. In numeroase studii, Yehuda a examinat neurobiologia stresului post traumatic, la supravietuitorii Holocaustului si la copiii lor.

Foto: PIxabay

Cercetarile sale care au ca subiect cortizolul (hormonul stresului care ajuta corpul nostru sa revina la normal dupa ce trecem printr-o trauma) si efectele sale asupra functionarii creierului a revolutionat intelegerea si tratarea stresului post-traumatic la nivelul intregii lumi. Oamenii cu stres post traumatic retraiesc sentimente si emotii asociate cu trauma in ciuda faptului ca aceasta s-a intamplat in trecut. Simptomele includ depresia, anxietatea, amorteala, insomnia, cosmarurile, gandurile infricosatoare, tresaririle.

Yehuda si echipa ei au descoperit ca fii supravietuitorilor Holocaustului, persoane care prezentau simptome ale stresului post traumatic, se nasteau cu un nivel scazut de cortizol, asemenea parintilor lor si avand astfel predispozitia de a retrai aceleasi simptome pe care le traia generatia precedenta.

Kathleen Man Gyllenhaal: Sa nu le mai invinovatim pe mame!

Cand aflam despre trauma inter-generationala nu putem sa nu ramanem blocati in realizarea pe care a avut-o si autoarea articolului din Huffington Post: „Ce m-a socat a fost sa ma gandesc la lunga istorie traumatica a umanitatii – razboi, sclavie, viol, persecutie si incepi sa te uiti in jur si intelegi ca suntem toti recipientii acestei istorii si in consecinta suntem traumatizati in diverse grade. Si de aici incepe sa se releve acest adevar proaspat si inviorator… ”

De asemenea, studiile mai arata ca structura neuronala si deci mintea procedurala a unui copil se formeaza prin influentele emotionale ale mamei si celor apropiati pe care le resimte intre 0-5 ani, asdar inca de dinainte de a se naste! Si astfel, avem tendinta de a cadea intr-o capcana malefica: „Mamele sunt de vina!”

Toti suntem de condamnat si toti suntem fara de vina

Mai departe, Kathleen Man Gyllenhaal puncteaza asupra aestui aspect foarte important care trebuie adus in discutie: „Cand aceste informatii sunt luate cu totul si cu totul gresit, mamele devin adesea tapii ispasitori. Cand de fapt este vorba despre noi toti. Trebuie sa ne oprim in a le mai ataca pe mame, fiindca ele nu sunt de condamnat. Suntem cu toii in aceasta dinamica, toti suntem de condamnat si toti suntem fara de vina.”

Fiecare barbat, femeie si copil (sau fetus) care a fost subiectul razboiului, saraciei, abuzului, dezastrelor naturale, nedreptatii, neglijentei – fie ca au provocat trauma sau au mostenit efectele ei – vor transmite mai departe aceasta trauma. Intrebarea pe care trebuie sa o adresam ar fi „Putem sa avem aceasta constientizare fara sa mai provocam mai departe suferinta? Putem invata din aceasta constientizare?”
Ne asteptam ca mamele, care se confrunta deja cu schimbarile psihologice ale sarcinii, cu tot disconfortul si anxietatile dintre controale, sau ce sa mai spunem despre mamele sarace care isi fac griji pentru ziua de maine, ne asteptam ca ele sa isi mentina echilibrul psihic ca sa nu influenteze viata intra-uterina a fatului… Sa incetam cu atacurile si invinuirile, spune Kathleen Man Gyllenhaal.

Nu putem incheia decat in aceasta nota ca fiecare ar trebui sa ne asumam responsabilitatea pentru istoriile individuale si de familie si sa devenim mai constienti, pe un drum al vindecarii:

Ridicandu-ne deasupra ramasitelor traumelor suferite de strabunii nostri, fiecare ajuta la vindecarea generatiilor viitoare. – Psichology Today.

de Iulia Sima

Garbo

Ultima actualizare: 20 Iulie 2016 @ 04:07

• 
• 

Mai multe despre Garbo