Dacă ești sensibil la abandon, povestea ta sună așa:
Separarea: „Adevărul fie spus – am o fixație - să îmi mențin relațiile apropiate foarte apropiate. Oamenii apropiați mie se plâng adesea că vreau prea mult de ei, dar eu mă aștept că ei vor să plece. Uite care e problema mea: Mi-am petrecut prea mult timp fiind doar ceea ce mă voiau ceilalți să fiu, asta numai să nu plece de lângă mine sau să mă îndepărteze. Uneori sunt convins că sunt neajutorat. De ce? Fiindcă în felul acesta ceilalți vin în ajutorul meu și – Ta Daa! - se simt responsabili pentru mine și nu mă vor mai părăsi. Radarul meu e clar, e mereu focusat pe această mare problemă a separării.”
Iar dacă a fi de succes și a excela sau perfecțiunea este problema ta, poate ai să te identifici cu această persoană:
Stima: „Te rog, nu mă judeca, eu am tendința să mă gândesc că sunt o persoană mai degrabă extraordinară. Sau cel puțin acesta este lucrul pe care am încercat mereu să mi-l spun și este felul în care vreau ca ceilalți să mă vadă: Unic. Special. Orice, numai mediocru nu. O.K. O.K., deci ultima parte mă cam expune, fiindcă dincolo de aparențe, mi-e frică că sunt până la urmă doar o persoană banală sau poate chiar mai rău. În adâncul sufletului meu simt că niciodată nu sunt destul de bun. În lumea mea, dacă nu ies în evidență încep să mă simt invizibil și chiar urăsc acest lucru. Așa încât excelez sau performez și fac tot posibilul să ies în evidență, mereu vigilent în legătură cu felul cum tu mă vezi. Care este cel mai îngrozitor lucru pe care poți să mi-l faci?... Să mă critici și să mă faci să mă simt respins dacă o dau în bară. Și deci da, focusul meu principal este în legătură cu sentimentul meu de stimă.”
Foto: Shutterstock/ Jozef Klopacka
Iulia Sima – Garbo.ro: Avem cu toții una sau mai multe dintre aceste „strategii de apărare ”? Este corect să vorbim despre acestea că fiind suferințele noastre ascunse?
Kent Hoffman: Fiecare strategie de bază include multă suferință. De ce? Fiindcă fiecare dintre acestea este o strategie inconștientă pentru „a nu mai suferi niciodata” și care de fapt, generează și mai multă suferință. Cu toții avem o serie de momente -„găuri negre”. Dacă ne-am simțit criticați foarte mult ca și copii, avem tendința de a căpăta o sensibilitate de stimă – și facem absolut tot ce ne stă în putință pentru a fi perfecți astfel încât să nu mai experimentăm vreodată critica. Succes cu asta! Ceea ce se întâmplă de fapt este că devenim rigizi și de multe ori aroganți în sentimentul nostru fals că ni se cuvin anumite lucruri, ceea ce ne garantează în fapt că vom fi criticați și mai mult. „Foarte trist”, asta ca să îl citez pe președintele Statelor Unite, atât de sensibil la critică.
La fel este și în ceea ce îi privește pe cei sensibili la separare: Ei au o istorie a unui abandon și fac absolut tot ceea ce le stă în putință pentru a nu mai repeta vreodată experiența aceea. Din păcate, ei se agață de ceilalți și îi fac să se simtă sufocați… și de aceea aceștia pleacă!
Oamenii cu strategia siguranței au un istoric al unor oameni esențiali din viața lor care au fost foarte invazivi. Și nu i-au lăsat să aibă propria voce. Așa încât, siguranța pentru o astfel de persoană înseamnă să îi țină pe oameni cât mai departe. Adevărul trist este că absolut toate persoanele pe care le știu cu o astfel de sensibilitate își doresc apropierea, dar nu știu cum să o ceară într-un mod corect, fără să se teamă în același timp că vor fi din nou invadați. Și, desigur, noi avem una, două sau uneori pe toate trei aceste sensibilități în noi înșine. Dar una are tendința de a predomina.
Iulia Sima – Garbo.ro: De ce este de ajutor pentru specialiști modelul Core Sensitivities?
Kent Hoffman: Core Sensitivities este un model relativ ușor și repede de înțeles și ne ajută să înțelegem de ce oamenii se chinuie atât de tare. Nu este o abordare care oferă răspunsuri, ci permite profesioniștilor să facă sens cu privire la de ce persoana cu care ei lucrează este împotmolită în sfori cu noduri. Este ca un clopoțel care ajută la decodificare și care permite claritate și noi opțiuni pentru a găsi drum în afară haosului.
Ca și clinician, devenise nevaloros doar să ajut o persoană să ajungă la miezul problemei sale, ci să o ajut să ajungă la locul dureros din trecut și să facă sens în legătură cu încercarea sa perpetuă de a fugi de o suferința particulară.
Citește mai departe >>>
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară