'Nu sunt suficient de bun!' – A cui este vocea interioară care ne-a paralizat viața?

Putem în orice moment să ne admitem nouă înșine că părinții noștri au avut dreptate. Este exact ceea ce vocea noastră interioară își dorește și exact motivul pentru care ar trebui să o provocăm. Este timpul să admitem pentru noi înșine că momentele copilăriei au luat sfârșit – suntem adulți/e de acum.

Oare nu este momentul să admitem că așteptările pe care încercam să le îndeplinim cu atât de multă încăpățânare nici măcar nu sunt ale noastre? Chiar avem nevoie de acestea în viețile noastre? În mod surprinzător, adesea ni se demonstrează că multe dintre deciziile noastre nici măcar nu erau compatibile cu aspirațiile noastre și că multe dintre acestea le-am făcut pentru a ne satisface părinții, prietenii, soțul sau copiii.

Foto:  Shutterstock/ Evgenia Uvykina

Cum învingem criticul interior?

În loc să ne luptăm… mai întâi trebuie să învățăm să descifrăm mesajul pe care el îl transmite. Ascultă cu atenție acea voce și încearcă să îți amintești când ai mai auzit-o și dacă nu cumva am mai auzit-o de la altcineva până acum.

A înlocui acest critic interior cu o persoană ne poate ajuta s ane dăm seama dacă îndeplinim propriile visuri, dorințe aspirații… sau încercam să facem pe plac altcuiva.

Acest dialog interior este dificil și vom reuși să nu îl mai lăsăm să ne domine dacă ne îmbrățișam slăbiciunile și acceptăm că nu suntem perfecți.

Așa încât… poate te întrebi: Și.. Voi fi vreodată perfect/a?

Nicio șansă. Și să îți spui deschis acest lucru, îți va face cu siguranță viață mai ușoară. Nimeni nu este perfect, ciar dacă alții așa par să fie.

Ar trebui să ne concentrăm asupra calităților noastre și să le apreciem! Când auzi un compliment, nu suspectă falsitate sau bătaie de joc, bucură-te! Să îți recâștigi încrederea și să respingi gândurile negative nu e treabă ușoară mai ales dacă nu a fost nimeni care s ane prețuiască și să ne bată ușor pe spate când am fost mici.

Ce e de făcut?

Mai întâi de toate trebuie să ne înțelegem nevoile. Pun pariu că desea ne transmitem sentimente contradictorii. Am vrea să fim slabe der în același timp am vrea și să mâncăm feluri gustoase, căci mâncarea este una dintre cele mai mari plăceri ale noastre, așa încât ne întindem noi înșine capcane inconștiente și cădem în ele și apoi spiralăm în sentimente de vină.

Cerințele criticului interior ar trebui să fie urmate de întrebări cruciale cum ar fi „Cine îmi doresc să fiu?” sau Oare am cu adevărat nevoie de acest lucru? Eu știu multe femei care până la urmă au reușit să slăbească, dar viața lor s-a îmbunătățit în vre-un fel? Deloc.

Când auzim în interiorul nostru: Sunt un caz pierdut merită să luăm în considerare a ne gândi cine ne-a spus prima dată acest lucru și în ce circumstanțe.

Cel mai probabil, ne vom da seama că situația s-a petrecut cu mult timp în urmă și că de-a lungul timpului am izbutit și reușite remarcabile, dar pe care mintea noastră blocată în trecut nu ne dă voie să le vedem și să le prețuim.

A fi un perfecționist este  ca un blestem?

Este, fiindcă ne controlează fiecare mișcare, ne ține pe loc.

Nu fiecare acțiune pe care o întreprindem necesită efortul nostru extins. Uneori este mai inteligent să luăm lucrurile cu mai multă lejeritate.

Uneori le întreb pe femei: „Cui îi păsă cu adevărat de toate aceste mici detalii de care începi să te ocupi?” Răspunsul lor automat este: „Familiei!”, „O fac pentru ei.”. Dar după o reflecție mai profundă, își dau seama că nu este vorba despre familie ci despre ele însele.

Perfecționismul poate să fie epuizant și o trăsătură periculoasă, transformându-le adesea pe femei în propriile prizoniere.

Nu e nimeni în spatele nostru care ne admonestează tot timpul: „Fă mai bine!” Suntem noi, cei care trăim după așteptările celorlalți. Iată ce se întâmplă dacă nu privim mai adânc în noi înșine, înțelegând adevărata rădăcină a acestui „Nu sunt destul de bună”.

Este vocea părinților și profesorilor noștri.

O transmitem mai departe copiilor noștri?

Da, o facem. Chiar dacă ne promitem că nu vom fi niciodată ca părinții noștri. Amintindu-ne mereu cât de greu ne-a fost nouă, ar trebui să încercăm un pic mai mult să fim mai înțelegători cu copiii noștri, să acceptăm că se descurcă excelent la mațe, dar că poate nu sunt la fel de buni la istorie sau limbi străine și că asta chiar nu este sfârșitul lumii.

Să nu repetăm greșelile părinților noștri și să încercăm să ne vindecăm de acest perfecționism care ne face rău.

Un articol via newsmavens.com

Garbo

Ultima actualizare: 26 Iunie 2018 @ 03:06

• 
• 

Mai multe despre Garbo