Să înţelegem un bolnav este primul pas în vindecarea lui, deoarece boala apare atunci când ne aşteptăm mai puțin, iar confuzia şi nevoia de înţelegere sunt primele stări care inundă mintea unui pacient.
În opinia psihologului Lenke Iuhoş, schimbările radicale provoacă nevoi, demonstrate prin comportamentul bolnavului, iar orice confruntare cu o situaţie stresantă provoacă un şir de aşteptări personale, care diferă în funcţie de percepţia bolii de către pacient.
“Comportamentul specific bolnavului are o formă adaptabilă, cu elemente care chiar descriu asumarea rolului de bolnav. Altfel spus, persoana bolnavă se adaptează la circumstanţele induse de perioada de criză. Atitudinea celor din jur - specialiştii, familia, prietenii - poate ameliora sau, de ce nu, agrava starea psiho-emoţională a bolnavului, care se observă imediat în comportamente mici, poate chiar neobservabile; însă aici porneşte ideea susţinerii unui bolnav, iar sfatul meu este să–i acordăm atenţie sporită”, explică psihologul.
Care sunt principalele nevoi ale unui bolnav?
De a fi informat!
“Simptomele, modificările substanţiale în stilul de viaţă cer răspunsuri la unele întrebări formulate în starea de suferinţă: De ce eu?, Ce se întâmplă?, Cum pot să mă vindec? Este o nevoie, care dacă e îndeplinită reduce starea de negare. Bolnavul poate primi şi chiar interioriza informaţii despre diagnostic, tabloul bolii, tratament, evoluţie, posibilităţile de recuperare, poate înţelege multiplele consecinţe. Informaţiile primite îmbrăcate pozitiv cresc optimismul persoanei, ceea ce îi dă un motiv în plus în lupta cu boala”, declară Lenke Iuhoş.
De a fi înţeles!
Foto: Lighthunter /Shutterstock
“Pacientul poate simţi deseori că nu e înţeles, că ceilalţi se distanţează. Boala nu e uşor de înţeles de persoanele din jur. E drept că oamenii nu înţeleg de multe ori ce se întâmplă în viaţa lor, darămite să mai înţeleagă şi pe alţii. Orice situatie neînţeleasă are o greutate, dar nu e scuză ca o persoană să nu se comporte empatic cu un bolnav. Dispunem de capacitatea de a ne pune în situaţii trăite de semeni, este un sentiment înălţător, chiar divin; este vorba de empatie. Nu e greu să ne alegem comportamentul, să alegem cuvintele în discuţiile cu bolnavii, fără să-i învinovăţim de starea lor de sănătate”, este de părere psihologul.
De a fi respectat!
Respectul e cerut în starea de disconfort. Apariţia stării de neputinţă și schimbarea rolului impus de boală pot naşte sentimentul de inferioritate, care prin lipsă de respect poate alimenta în profunzime starea emoţională a pacientului. Respectul faţă de boala sa, un şir de comportamente care să simtă că cel din jur îi acordă atenţie activă, sunt gesturi care îi dau curaj unui pacient, continuă psihologul.
De a se simţi mai puţin anxios!
“Anxietatea provocată de boală este deranjantă, poate duce la dezvoltarea negărilor în reuşita recuperării. Starea de anxietate declanşată poate fi redusă foarte uşor ascultând dorinţele bolnavului: doreşte să fie vizitat de cineva, doreşte să aibă un confort fizic plăcut, haine curate, alimente etc. Anxietatea este un răspuns emoţional la boală înainte de diagnostic, nelinişte provocată de necunoaşterea procedurilor medicale, emoţii disfuncţionale legate de evoluţia bolii”, explică specialistul.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară