Dr. Ramani Durvasula este o specialistă în psihologie și psihiatrie cu mare succes în Statele Unite. Dr. Ramani Durvasula este absolut captivantă și nu este de mirare că tot ceea ce a scris a căpătat și titulatura de best-seller. Pe Dr. Ramani o puteți găsi și pe so
cial-media, în interviuri cuceritoare prin modul său atât de elocvent de a explica aceste teme complexe. Una dintre specializările lui Dr. Ramani Durvasula este Narcisimul ca tulburare de personalitate.Trebuie să înțelegem în primul rând că Narcisismul este un spectru și ca probabil, cu toții ne aflăm în acest spectru. Narcisismul devine o problemă atunci când este patologic, o tulburare de personalitate.
Una dintre cele mai cunoscute cărți ale lui Ramani Durvasula este Should I Stay or Should I go. Surviving a Narcissistic Relationship. (în Ro: Să plec sau să rămân. Cum să supraviețuiești relației cu un Narcisist).
Din experiența profesională a lui Dr. Ramani, relația cu un Narcisist patologic este una extrem de dureroasă pentru victime. Datorită șabloanelor lor de funcționare, narcisiștii pot fi foarte deconectați din punct de vedere emoțional și în același timp se pot angrena în tactici manipulative sau agresive față de ceilalți.
De aceea, nu doar Dr. Ramani Durvasula, dar și alți specialiști recomandă să ne protejăm în aceste relații. Într-unul dintre interviuri, specialista dă chiar niște procente ridicate în privința frecvenței narcisismului, ea spunând că 10-15 % din populație are trăsături narcisice, mai ales într-o cultură care încurajează comportamentul egoist. Este însă greșit să diagnosticăm ca neprofeioniști, pe cei din jurul nostru cu Narcisismul ca patologie.
În relațiile intime legătura cu un narcisist devine foarte problematică. ”Când te afli mai mult timp în preajma unui astfel de om ajungi să te simți golit, te îmbolnăvești, începi să te îndoiești de tine însuți și uneori totul ajunge atât de departe încât ajungi să simți rușine.” – Dr. Ramani Durvasula
De asemenea, Dr. Ramani Durvasula ne atenționează că o astfel de persoană nu se va schimba niciodată și ca noi trebuie să ne gestionăm foarte bine poziționarea într-o astfel de relație.
Quizul de mai jos conține 30 de întrebări și a fost elaborat de către Dr. Ramani Durvasula - Află dacă partenerul tău este Narcisist!
Răspunde cu DA sau NU la următoarele întrebări:
1. Partenerul tău pare rece și nepăsător atunci când tu sau alți oameni va exprimați sentimentele, sau are dificultăți în a înțelege sentimentele altor oameni?
2. Vorbește despre viața sa, realizările sale sau munca să într-un mod exagerat? Partenerul tău este arogant și convins de propria superioritate în fața altor oameni?
3. Partenerul tău consideră că merită vreun tratament special în toate aspectele vieții sale, în afaceri, în relație cu angajații, prietenii și viața sa în general? Devine furios atunci când acest tratament special nu îi este acordat?
4. Partenerul tău îi manipulează pe oameni și situațiile pentru a-și îndeplini nevoile fără să aibă vreun interes despre felul cum se simt ceilalți?
5. Partenerul tău se înfurie, uneori în mod disproporționat atunci când ceva nu îi convine?
6. Crede că ceilalți oameni nu își doresc decât să îl păcălească și să profite de el?
7. Este capabil să gestioneze criticile cu ușurință sau are dificultăți în a auzi chiar și cea mai mică remarcă, fără a deveni defensiv sau furios?
8. Este în mod frecvent gelos pe tine și pe prieteniile tale, celelalte relații ale tale, pe succesul său oportunitățile tale?
9. Se întâmplă să facă lucruri urâte și să nu aibă remușcări sau măcar vreun gând că ceea ce a făcut a fost rău?
10. Are nevoie de o admirație constantă și de validare cum ar fi complimentele, premiile și onorariile și caută (de exemplu, prin social media să informeze mereu pe ceilalți în legătură cu distincțiile sale)?
Foto: Pexels/ Walid Riachy
11. Partenerul tău minte în mod constant, lasă să îi scape detalii importante sau îți dă informații inconsistente?
12. Este expert în a se da în spectacol și face spectacol din orice, inclusiv petrecerile, mașinile pe care le conduce, locurile unde merge și modul cum își portretizează viața în fața celorlalți?
13. Își proiectează în mod constant sentimentele sale asupra ta (de exemplu te acuză că ești furioasă într-un moment când el este cel care țipă la tine, sau te acuză că ești inconsistență atunci când viața lui e haotică.)?
14. Este lacom și materialist?
15. Este rece și distant din punct de vedere emoțional? Devine deconectat, în mod particular atunci când tu îți exprimi emoții puternice?
16. Partenerul tău te bănuiește și te pune la îndoială până în punctul în care „simți că o iei razna”?
Foto dr. Instagram Dr. Ramani Durvasula
Foto homepage: Pexels
Citește mai departe >>>
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară