Dr Gabriella Bondoc, psihiatru si psihoterapeut Clinica HOPE
Atunci când ne naștem, îngrijitorii noștri sunt întregul nostru univers. Suntem complet depedenți de ei pentru a supraviețui, însă pe lângă hrană și îngrijire fizică, avem nevoie de iubire necondiționată, atenție și alinare, această primă relație din viața noastră fiind ca un tipar, după care vom construi restul relațiilor de-a lungul vieții.
- Esti in cautare de jucarii si jocuri educative? Vino la Garbo Smart Parenting! Pe 13 aprilie 2019, la Baby Spa în cadrul Aviației Wellness Center va avea loc evenimentul Garbo Smart Parenting – educație prin joc si joacă. Te poti inscrie aici.
În prima jumătate a secolului trecut iubirea era considerată un subiect trivial, care nu merită atenție din partea comunității științifice. Părinții erau încurajați să aibă o atitudine fermă, autoritară față de copii, fără declarații inutile de iubire. Aceste sfaturi erau comune atât în Statele Unite, dar și în România comunistă, unde o vorbă din popor spunea să-ți pupi copilul doar în somn și cei mai mulți părinți nu le spuneau niciodată copiilor că îi iubesc. Mai mult, pentru că medicii au observat în spitale că acei copii care stăteau mai mult în brațele mamelor sau asistentelor se îmbolnăvesc mai repede, au ajuns să le recomande părinților să limiteze cât mai mult contactul fizic cu copii. Atunci nu se cunoștea maniera de transmitere a virusurilor și bacteriilor, care erau cauza reală a îmbolnăvirii acelor copii, precum nici faptul că ținutul în brațe și atingerea sunt elemente esențiale în dezvoltarea fizică și emoțională a celor mici.
Aceste preconcepții au început să se schimbe odată cu teoria atașamentului, care a fost elaborată în anii ’60, pornind de la experiența a sute de mii de copii britanici ce fuseseră separați în timpul celui de-al doilea război mondial de familiile lor. Teoria a fost propusă de John Bowlby în 1969 pentru a explica modul în care copiii formează atașamente emoționale față de îngrijitori și cum reacționează atunci când sunt separați de aceștia. El a emis ipoteza că rolul acestor atașamente este evolutiv, mărind șansele ca un copil să primească îngrijirea de care are nevoie dacă există o conexiune emoțională cu îngrijitorul. De asemenea, el a sugerat că atașamentele formate în copilăria timpurie vor crea modele interne ce vor determina toate relațiile interpersonale din viitor.
Foto: Yuganov Konstantin /Shutterstock
Pornind de la teoria atașamentului, Mary Ainsworth a inventat Protocolul Situației Străine în anii ’70, care e o unealtă de cercetare, constând în plasarea copiilor cu îngrijitorul (cel mai adesea mama) într-o cameră de joacă necunoscută, unde o să fie separați si apoi reuniți și unde va fi introdusă și o persoană necunoscută, toată această secvență de evenimente fiind înregistrată pentru a evalua reacțiile celui mic. Pe baza reacției copilului la reîntoarcerea mamei, dar luând în considerare și alte comportamente, Ainsworth a identificat următoarele tipuri de atașament, care sunt recunoscute și în prezent:
- atașamentul securizant - copiii din această categorie vor explora liberi noul mediu în prezența îngrijitorului, vor interacționa cu străinul, vor fi vizibil afectați când îngrijitorul (mama) pleacă și vor fi fericiți când se întoarce, lăsându-se consolați. Majoritatea copiilor au acest tip de atașament (aproximativ 60%), el fiind rezultatul unei disponibilități emoționale și fizice a părinților, care răspund prompt la nevoile lor, și le asigură apropiere fizică, contact vizual și îngrijire adecvată.
- atașament anxios - de obicei, acești copii vor explora puțin camera de joacă din experiment, se vor teme de străini, chiar și când mama e prezentă. Atunci când rămân singuri, sunt extrem de supărați, iar când mama se întoarce, sunt ambivalenți, fiind probabil obișnuiți cu un comportament imprevizibil al acesteia, și fie sunt furioși, fie sunt pasivi. Un studiu din 1999 a descoperit că există șanse crescute ca un copil să aibă acest tip de atașament dacă a fost expus abuzului în copilărie. De asemenea, același studiu a descoperit că e mai greu pentru aceste persoane să mențină relații intime ca adulți.
- atașament evitant - copiii cu acest tip de atașament vor ignora sau evita îngrijitorul, și vor exprima puțină emoție atunci când se întoarce în cameră sau atunci când pleacă. Ei nu vor explora foarte mult, indiferent de cine se află în cameră. În anii ’70, acești copii erau un mister total, pentru că cercetătorii nu-și puteau exprima lipsa lor de răspuns emoțional, însă Ainsworth a oferit explicația că lipsa lor de emoție este doar aparentă, o mască pe care aceștia o dezvoltă pentru auto-conservare. Acest lucru a fost confirmat de studii ulterioare care au descoperit că răspunsul fiziologic (creșterea pulsului, a cortizolului și adrenalinei în sânge) al copiilor evitanți este la fel de intens ca al celorlalți copii, numai că la ei nu e evident în comportament pentru că au descoperit că încercările de a le comunica îngrijitorilor emoțiile sunt inutile. Copiii cu acet tip de atașament sunt de obicei victimele neglijenței.
- atașament dezorganizat - acesta a fost adăugat în anul 1983 de colega lui Ainsworth, Mary Main, referindu-se la acei copii care nu reacționează consistent la diferitele episoade ale experimentului, întrucât acest lucru sugerează o afectare sau suprimare a sistemului de atașament de alte emoții, precum frica. Semne ale acestui atașament sunt mișcările stereotipice, asimetrice, înghețarea sau aparenta disociere. Cercetătorii au descoperit că adesea mamele acestor copii au suferit traume sau pierderi majore înainte sau după naștere, fiind foarte deprimate în acea perioadă.
De ce este important ca cei mici să aibă un atașament securizant?
Stilul de atașament joacă un rol major în dezvoltarea cognitivă și emoțională a copilului. Astfel, cercetările arată că un atașament securizant are rol protector împotriva sărăciei, instabilității familiale și este un predictor important pentru succesul educațional și profesional.
”Atașamentul influențează toate relațiile pe care copilul le va stabili de-a lungul vieții, acestea având un impact important asupra întregii funcționări și asupra calității vieții. În plus, studiile au demonstrat că persoanele cu un stil de atașament ne-securizant au un risc mai mare de a dezvolta afecțiuni psihice, precum anxietate sau depresie, de a avea încercări de suicid sau gânduri suicidare, dar și alte afecțiuni somatice”, declara Alice Dima, psihoterapeut Clinica Hope.
Cu alte cuvinte, stilul de atașament influențează toate aspectele vieții, iar un stil securizant va oferi cele mai multe șanse copilului la un viitor sănătos și de succes.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară