5 Aprilie 2019 publicat în Psihologie 52 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Stilul de atașament joacă un rol major în dezvoltarea cognitivă și emoțională a copilului. Cercetările arată că un atașament securizant are rol protector împotriva sărăciei, instabilității familiale și este un predictor important pentru succesul educațional și profesional.

Cum ne ajutăm copilul să aibă un atașament securizant?

Răspunsul prompt la nevoile copilului
 

Pentru că atașamentul sănătos se bazează pe încrederea că îngrijitorul va oferi protecție, hrană și iubire pentru ca cel mic să poată supraviețui, e vital ca acesta să răspundă rapid când aceste nevoi sunt exprimate.

Una dintre cele mai mari temeri ale tinerilor părinți e aceea că își răsfață prea mult copilul și momentan există numeroase curente care promovează un stil de parenting mai relaxat, în care bebelușul e lăsat să-și gestioneze singur emoțiile.

De exemplu metoda Ferber le recomandă părinților să-și învețe bebelușii să doarmă noaptea lăsându-i să plângă o perioadă înainte de a merge la ei și a-i consola. Însă un studiu din 2012 a analizat răspunsul mamelor la plânsul copiilor din timpul nopții și cum e corelat acesta cu stilul de atașament al celor mici. Rezultatele au fost în concordanță cu teoria atașamentului, descoperind o corelație între răspunsul prompt și consecvent al mămicilor la plânsetele nocturne ale copiilor și atașamentul securizant al acestora.

Mămicile care nu erau la fel de rapide sau care nu aveau un comportament previzibil (uneori se duceau la copii, alteori nu) aveau șanse mult mai mari să aibă un copil cu atașament nesecurizant. În plus, studiile arată că nu există prea mult contact fizic cu bebelușii, acesta având efecte benefice pentru dezvoltarea lor cognitivă și ajutând la crearea unei mai bune conexiuni între mamă și făt.

Oferirea de spațiu și independență

Acest sfat poate părea în contradicție cu cel de dinainte, dar e vorba de o diferență subtilă. Pe de o parte e crucial să fim o prezență constantă și de încredere pentru cei mici, pe de alta, e important să nu avem o prezență copleștitoare și să îi sufocăm, acest lucru putând duce la dezvoltarea unui atașament evitant.

”Există două tipuri de stres la care pot fi expuși copiii: stresul cronic, cauzat de abuz, neglijare, violență, care este foarte nociv, cu repercursiuni pe termen lung, și stresul acut, care este de scurtă durată, ca răspuns la o situație percepută ca periculoasă, competitivă sau dificilă de cel mic, dar care se rezolvă în câteva secunde sau minute. Acesta din urmă este specific jocurilor și interacțiunilor cu alți copii, și e ceea ce le face amuzante și interesante si este o forma de stres necesara”, ne explica Dr Gabriella Bondoc, psihiatru si psihoterapeut Clinica Hope.

În plus, oamenii de știință au descoperit că expunerea cobailor tineri la stres acut avea efecte pozitive asupra dezoltării creierului lor, ducând la stimularea neurogenezei în hipocampus (structură implicată în memorare și învățare, procese critice pentru copii). Un alt studiu a descoperit că acei cobai cărora nu li se permitea să se joace cu ceilalți când erau mici, aveau probleme serioase de socializare la maturitate.

Deci nu ar trebui să ne fie frică de situații stresante la care ar putea fi expuși cei mici la locul de joacă, pentru că ele sunt benefice.

Însă cu toții cunoaștem părinții care nu-și lasă copiii să se joace liber cu alți copii, de teamă că o să fie bătut sau supărat de aceștia, care nu-i lasă să se joace pe jos, de teamă să nu se murdărească sau îmbolnăvească, sau nu-l lasă să iasă din casă fără multe straturi de haine, ca să nu răcească. Acești părinți au primit denumirea de părinți elicopter, pentru că precum un elicopter, ei stau mereu aproape, indiferent dacă prezența lor e necesară copilului sau nu. Acești părinți sunt bine intenționați, dar nu-i fac nicio favoare copilului, pentru că îi răpesc oportunitatea de a se angaja în activități normale pentru vârsta lui, care au rol educațional.

”Cheia pentru a înțelege când e nevoie de intervenția părintelui și când putem lăsa copilul să se descurce singur o reprezintă atenția la nevoia exprimată a acestuia. Dacă cel mic are nevoie reală de ajutor, în cazul în care are un atașament securizant, îl va cere.” explica Alice Dima, psihoterapeut specializat in terapia copilului si adolescentului.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri