Contact vizual și conexiune
Tehnologia ne afectează toate aspectele vieții, iar relația dintre părinte și copil nu face excepție. Odată cu apariția smartphone-urilor, cei mai mulți am ajuns să fim dependenți de ele și să petrecem mai mult timp privind ecranele acestor device-uri decât uitându-ne în ochii partenerului sau copiilor.
Această realitate a determinat crearea unei campanii de conștientizare denumită „Vorbește cu mine, Joacă-te cu mine, Cară-mă”, care accentuează importanța interacțiunilor dintre părinți și copii pentru bunăstarea acestora. Inițiatoarea campaniei, Cara Boecker spune că de când a crescut utilizarea smartphone-urilor, a crescut și numărul de pacienți pe care îi primesc la clinică cu probleme de dezvoltare, precum întârzierea vorbirii, dar și cu anxietate.
Un studiu a analizat impactul utilizării telefonului asupra învățării de noi cuvinte a unor copii de doi ani, iar rezultatele sunt grăitoare: atunci când mamele își întrerupeau „lecția” și vorbeau la telefon, copiii nu învățau cuvintele noi. Și din păcate, a devenit normal ca părinții să interacționeze cu telefonul și cu copiii în același timp.
Un studiu observațional din 2010 a descoperit că din 55 de părinți dintr-un restaurant american, 40 își foloseau telefoanele în timpul mesei cu copiii, unii chiar ignorându-i pe aceștia, care încercau să le câștige atenția, uneori fără rezultat. Astfel, copiii primesc mesajul că nu sunt la fel de importanți ca telefoanele, iar conexiunea și încrederea dintre părinți și copii sunt afectate.
Așadar, indiferent de cât de tentant e să-ți verifici mesajele sau ultimele știri, asigură-te că faci asta în timpul liber, când cel mic e angajat în alte activități și că în momentele petrecute împreună, copilul e prioritatea.
IN CONCLUZIE, CUM STIM DACA AVEM UN COPIL CU ATASAMENT SECURIZANT?
”Vei ști că ai un copil cu atașament securizant atunci când acesta se simte comfortabil să se aventureze departe de tine, să exploreze și să-și asume riscuri, dar se întoarce constant la tine ca la o sursă de conexiune, comfort și iubire. ” concluzioneaza Dr Gabriella Bondoc, psihiatru si psihoterapeut.
Foto homepage: By Yulia Grigoryeva /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri